Crăciun fericit !

Proza scurta

     Acum vine în sfârșit Crăciunul. Nu avem zăpadă dar o să avem sarmale, cârnați și cozonaci. Astea-s lucruri foarte importante: sarmale, cârnați și cozonaci. În ordinea asta.
     Acum doi ani a fost atâta zăpadă că am curățat-o de trei ori pe zi. Nici măcar sarmalele nu mi-au mai picat bine, așa de obosit eram. Dar anul ăsta nu, anul ăsta e ca primavară. Parcă nici nu se potrivesc sarmalele cu vremea asta de Paște. Nici varza cred că n-o să fie bună că ori s-a acrit prea tare ori s-a muiat. Precis că s-a muiat și o să iasă niște sarmale de n-o să le mănânce nimeni. Și atât am așteptat sarmalele de Crăciun, le-am așteptat de astă toamnă când am pus varza în butoi. M-am gândit: niște sarmale mari și rotunde, învelite în foile de varză subțiri și acrișoare, fierte în oala cea mare de lut, la foc încet, așa, vreo patru ore, să te doară stomacul de poftă de la miasma lor care umple toată casa. Cu carne amestecată de vită și de porc, cu puțină grăsime să alunece mai bine, așa pipărate cât trebuie și învelite fără cusur în foaia de varză. Dar anul ăsta n-avem zapadă si e prea cald, nu trebuie să curăț zăpada dar varza, dar sarmalele….
     În oala de pământ o să pun la mijloc osul de la un ciolan afumat și o să clădesc sarmalele în jurul lui, așa rotund, una lângă alta, una peste alta până se umple aproape oala. Iar între ele o să pun niște carne de la ciolanul afumat și niște șorice pe ici pe colo și deasupra pun un capac de varză acră tocată, să se fiarbă încet bunătate de sărmăluțe în zeama lor, varza să ia gustul de la carne, carnea de la varză, amândouă de la ciolan și toate împreună să se rotunjească cu gustul piperului și enibaharului.
     Dacă ar  fi fost frig…Aproape că m-aș fi bucurat de hămălit la zăpadă dacă ar fi fost frig și varza nu mi s-ar fi muiat așa. Dar n-a fost.
    Ei, măcar o să mâncăm cârnați, din ăia am făcut destui că am tăiat porcul de Crăciun. Ei, de Crăciun, ce parcă ăsta e Crăciun, fără zăpadă și fără frig. Că am tăiat porcul în curte și era așa de cald că se topea clisa pe porc. Unde ai mai văzut tăiat de porc fără țuică fiartă. Dar cine bea țuică fiartă pe căldura asta, am scos berea de la frigider. Auzi, tai porcul și bei bere rece. De mirul lumii. I-am sărat mai tare ca altă dată ca să țină pe căldura asta și i-am afumat o zi în plus. Altfel am fi taiat porcul degeaba, că  se stricau. Acum sunt o leacă prea sărați și puțin amari de la fum, dar o să-i mâncăm și așa, că sarmalele… Dar nu-i nimic că sunt așa de sărați că se potrivesc cu bere, bere de Craciun, Doamne iartă-mă…
  Anii trecuți am băut vin fiert pe vremea asta, țuică fiartă la tăiatul porcului, acum bem Cola de la rece. Ei tot una-i, sarmalele oricum nu au iesit că s-a muiat varza, cârnații sunt prea sărați… Poate cozonacul.
   Cozonacul îl face soacră-mea. Face un cozonac….Îl face cu mac, îl face cu nucă, nu știu cum îl face dar parcă e corolarul meniului cu sarmale și cârnați de Crăciun. Sarmale și cârnați…cu bere rece…
 
   Ei, asta v-am spus-o  numai așa, că varza acră am cumpărat-o în pungă de la Real și cârnații i-am cumpărat și pe ei că știți, cu sacrificatul porcilor nu mai e ca altă dată. Așa că oala de pămant, ciolanul afumat, piperul și enibaharul o să facă și anul asta treabă bună împreună. Iar cârnatul nici el  nu e rău. Iar cozonacul soacră-mi….un basm.
Vă urez sărbători fericite !
***

craciun fericit

 Craciun fericit !

proza scurta  Inapoi la cuprins

 

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun

craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun craciun