"Două lucruri sunt lipsite de judecată - să-ți tai răsuflarea când trebuie să vorbești și să vorbești când trebuie să taci."   (Saadi)

Dacă ești navetist, o să înțelegi perfect... 

Anaeroba

     Fata de lângă mine e anaerobă. Numai o anaerobă poate vorbi într-una fără să respire. Nici n-are când să respire, așa de repede vorbește. Nici de înghițit nu înghite. Pe una din astea n-o poți opri fiindcă nu-ți dă răgazul s-o oprești, numai dacă îi bagi un căluș în gură, dar nici atunci nu e sigur, asta precis și cu  călușul în gură ar vorbi, cu mâinile, cu ochii, îi ies cuvintele prin pori. Ce vorbește nici nu-ți poți da seama fiindcă vorbește mai repede decât poți tu percepe. Flăcăul care stă lângă ea e mut. Face ca un pește în acvariu. Deschide gura și o închide. Deschide gura, vrea să spună ceva dar n-apucă și o închide la loc, înghițind în sec. Una întruna, deschis, închis. Mi-e și milă de el, săracul. De unde o fi găsit-o pe asta? Îmi pot imagina că atunci când s-a născut, în loc să plângă ca toți bebelușii, asta a început să vorbească  non-stop și de atunci până la vârsta de două zeci de ani, cam cât trebuie să aibă acum, n-a mai tăcut. Cred că noaptea își povestește cu voce tare visele și nu numai atât, le și comentează. Iar când visează că-i singură pe lume, visează simultan și că citește o carte cu voce tare.

     Hopa, uite că îi sună mobilul. Nu știe cu cine vorbește numai dacă îi cunoaște numărul, că nu l-a  lăsat pe celalalt nici să se prezinte cine e. Nici nu știu dacă telefonul poate transmite așa de repede ce spune, că și undele astea au o viteză limitată.

     Băiatul văd că a ațipit cu un zâmbet pe buze. E extenuat și se bucură c-a sunat telefonul și are și el săracul o pauză. O, fir-ar să fie, nu mai are semnal ! L-a trezit, iar îi povestește ceva.

     Stau pe scaunul meu și coc planuri criminale. Mă gândesc să încerc să-i astup gura dar n-am din ce să fac un căluș, nici bandă de lipit ca-n filme n-am. Aia din filme au întotdeauna la ei o rolă de bandă de lipit lată, eu, prostul de mine, nu m-am gândit la asta. Nici cuțit n-am, numai o unghieră dar cu aia nu-i pot tăia coardele vocale. Oricum, cred că nici cu cleștele nu i le-aș putea tăia, de atâta antrenament, coardele ei cred că sunt ca oțelul.

     Mi-am înfundat căștile în urechi de mi-au atins aproape timpanele și am dat muzica cât am putut de tare. Muzică rock, hard rock. Degeaba. O auzeam și prin caști. Decibelii ei depășesc avioanele cu reacție.

    Ce mă fac? Simt că m-as duce mai departe de ea, dar e așa aglomerație că nu pot. Se naște în jurul ei o oarecare agitație. Lumea încearcă să fugă, să se depărteze, dar ușile tramvaiului sunt închise, așa că nu pot. Unii deja sunt în stare de disperare și încearcă să se sinucidă chiar și cu o unghieră, dar degeaba, nu merge. E o stare de tensiune totală, oamenii se calcă pe picioare unii pe alții, o femeie mai încolo a leșinat. Vatmanul a anunțat depoul că are un defect și se retrage. Singură anaeroba asta e calmă și torăie în continuare fără să observe nimic.

     Un bărbat timid, bine îmbrăcat, încearcă s-o oprească, făcând apel la înțelegerea ei. Care înțelegere, asta nu pricepe nimic și-și deșartă  mai departe tonele verbale peste capetele noastre amețite. În sfârșit, un domn mai puțin elegant, cu o sticlă de bere în mână, i se adresează pe limba ei: bă, mai taci dracului o dată că ne-ai înnebunit pe toți. Dacă până acum vorbea continuu dar relativ monoton, de acum a început să țipe continuu și vălurit, ba sus, ba jos, cum își permite dumnealui să se lege de ea, așa tam-nesam, că doar nu i-a făcut nimic, a stat și ea de vorbă cu prietenul ei, nu-i așa Marcele?

     Situația a ajuns la disperare, lumea ar fi preferat să explodeze o bombă, numai să se termine  odată. Și când toți credeau că nu mai era nici o scăpare din situația asta, se auzi o voce de femeie  fumătoare, răgușita, din cealaltă parte a tramvaiului: mai tacă-ți gura tâmpito! Uite m-ai trezit din somn cu sporovăiala ta. Dacă nu taci, vin la tine și-ți trăznesc una de vezi stele verzi ! Pentru o clipă se făcu liniște, se auzeau doar rotile tramvaiului ca o melodie de vis: tac-tac, tac-tac. Un suspin de ușurare colectiv se răspândi  ca un boare. Anaeroba tăcu ca trăsnită. Și în liniștea asta minunată se auzi vocea gravă a vatmanului: „datorită unor probleme tehnice, tramvaiul se va retrage în depou. Vă rugăm, la următoarea stație să coborâți și să luați următorul vehicul ! ”

***  Inapoi la cuprins

Anaeroba

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob

anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob anaerob