"Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj"  

(Lao Zi)

 

Începutul iubirii

 

     Stau întins pe pat la patru dimineața și aștept să se facă ora șase și jumătate să sune ceasul. Subconștientul meu se luptă între a readormi și a gusta această pace nemișcată, această liniște a corpului întins în căldura așternutului, în ritmul monoton și adânc al inimii, în mișcările lente ale abdomenului, sus, jos… sus, jos.
     Prin minte trec ca fulgerul gânduri și cuvinte, cuvinte și imaginea lor și încerc să văd imaginile disociate de cuvinte, separate, doar imagini fără nume și nu reușesc. Fiecare imagine are un nume, fiecare simțire are un cuvânt. Liniște, neliniște, pace, fericire, tristețe, roșu, negru, iubire.
     Iubire. Iubirea nu are de fapt un cuvânt, iubirea are o poveste. Are întotdeauna o poveste. În spatele ei e o poveste cu început, conținut și de cele mai multe ori, din păcate, un sfârșit. Iubiri reale sau iubiri imaginare, toate au o poveste. Nu v-ați imaginat niciodată cum ar fi dacă… ? chiar dacă acest „dacă” este așa de departe de a se împlini încât este echivalentul imposibilului. Un vis, o dorință. Și totuși și acest „dacă” are o poveste. Și povestea este întotdeauna frumoasă, mai frumoasă decât orice poveste reală.
    Orice iubire are un început. Și începutul e mai întotdeauna dificil fiindcă amestecă aiurea toate ingredientele simțurilor noastre, frică, rușine, dorință, mândrie, tristețe, bucurie…Și asta dă farmec iubirii atunci când crezi că ești atât de neajutorat, fără speranță, când nu știi ce să faci, ce să spui, să atingi sau nu, să întrebi sau nu, să spui adevărul sau nu. Când orice gest e o aventură, orice cuvânt e un risc. Când fiecare așteaptă de la celălalt să înceapă ceva, indiferent ce, să spună o glumă, o poveste, să-l apuce de mână, să alerge să fie prins și când e prins să-și întâlnească ochii, doar atât, ochii și să se privească îndelung, serios, cum niciodată până atunci nu au privit pe cineva așa și-apoi să râdă și să plece mai departe, atât de aproape unul de altul încât să-și simtă căldura tânără fără să se atingă, să aștepte ca clipa asta să nu se termine niciodată. Așa începe. Așa e frumos să înceapă. Cu gânduri și cu speranța că celalalt se gândește la tine așa cum tu te gândești la el. Înainte de a adormi, în prima clipă când deschizi ochii dimineața, când mergi către școală cu speranța că o să-l vezi din nou, oricât de scurt, oricât de trecător. Să speri că azi o să ai mai mult curaj ca ieri ori alaltăieri și o să vă luați de mână în tăcere și o să lăsați să curgă fluidul iubirii între voi, fluidul ăsta unic, fluidul vostru. Așa începe. Și pe urmă, la început încet, apoi din ce în ce mai repede încep să învețe iubirea. O lecție grea pentru care nu exista manuale iar regulile altora nu sunt valabile, nu se potrivesc, o lecție care se învață prin tatonări și greșeli, prin supărări și dulci împăcări, prin lacrimi și durerea geloziei. O lecție pe care o învață împreună. Apoi vin lucruri noi, nu se mai așteaptă povești sau glume, se așteaptă cuvinte de iubire, cuvinte șoptite aproape neauzite dar simțite ca pe o explozie de bucurie. Și prima dată să le pronunți e greu. Și asta trebuie învățat fiindcă e tot așa de greu ca și începutul când fiecare aștepta ca celălalt să spună ceva, o glumă, o poveste. Cândva și iubirea se maturizează, devine mai mult sau mai puțin o rutină. Fiecare știe ce să facă, ce să spună, fiecare știe ce să aștepte ca celălalt să facă. Se fac reguli, se ocolesc subiecte, se folosesc cuvinte secrete pe care nimeni nu le pricepe. Doar privirile lungi și serioase mai aduc aminte de început, de începutul acela atât de frumos și unic. Da, atât de frumos și unic.
 
      Dacă n-ar trebui să mă scol, dacă ceasul n-ar suna crud la ora șase și jumătate, aș putea sta mai departe culcat în această pace nemișcată. În această liniște în care simt ritmul monoton al inimii mele, îl simt acum puțin mai accelerat decât înainte.
   
***  Inapoi la cuprins
inceputul    

Inceputul iubirii

proza scurta

 

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

 

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .