Bacalaureat

      Bacalaureatul este încheierea unei faze importante din viața noastră: terminarea școlii. Unii îi spun examenul de maturitate și așa și este fiindcă atunci când ajungi să-l dai, ești la limita între copilărie și ce-o mai fi mai departe. Ce-a fost, a fost, ce-o veni, o veni. Bacalaureatul e mai mult decât un examen. Dacă ajungi să-l dai înseamnă că ai trecut peste o droaie de greutăți mai mici sau mai mari. Ai învățat o grămadă de lucruri care nu te-au interesat absolut deloc, ai dat teze, ai dat zeci de extemporale neanunțate de genul sadic: scoateți o foaie de hârtie, ați rămas poate corigenți pe toamnă și a trebuit să vă faceți că învățați toată vara în timp ce ceilalți mergeau la ștrand. Ei, dar și lucruri minunate. Când ești înainte de bacalaureat înseamnă că ești în ultima clasă. Cine mai e ca tine? Toți ceilalți sunt mai mici decât tine, tu ești ăla cu maximum de experiență școlară, cunoști toți profesorii cu chichițele lor cu tot, știi unde se poate fuma, la cine se poate chiuli, la cine se poate copia. Mergi pe coridoare și mai că aștepți ca ăia din clasele primare să te trateze cu sărut mâna. Ce mai, ești pur și simplu măreț.

     Dar să revenim la maturitate că doar vorbeam de examen. Când am fost eu în preajma examenului adevărul e că nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că aș putea să-l pic, ca atare nu l-am prea luat în serios. Ca norocul, când am dat eu bacalaureatul se cereau doar trei materii. La mine erau matematica, limba română și fizica doar oral. Cum matematica și fizica ori le știi ori nu le știi, n-a mai trebuit să învăț prea mult. Cu limba era însă altfel. Acolo trebuia tras tare. Tot ce s-a scris și tot ce s-a scris despre ce s-a scris. De la facerea lumii până  acum. Multă materie încât mi-am zis s-o iau încet și am început cu o colecție de romane polițiste pe care le-am citit pe ascuns, puse sub manual. Mama era foarte mulțumită de cât timp petreceam cu învățatul, aproape nu mai ieșeam din cameră. De, știți cum sunt cărțile polițiste, până nu le termini… Cândva am văzut și eu că nu mai e de glumă și am început să învăț. Și-am tot învățat până am zis că acum sunt mulțumit cu mine însumi și mai mult nu intră în cap. Degeaba citesc mai departe. Și vă pot spune ca eram foarte sigur pe cunoștințele mele literare.

     A început și examenul. Prima proba, scris la limba română. Am scris timp de trei ore patru pagini și jumătate și, privit cantitativ, am considerat că am scris totul despre subiectul dat. Am fost ferm convins de asta până când, după ce am ieșit, m-am întâlnit cu o foarte bună prietenă   de-a mea de la altă școală care a dat și ea examenul și i-am povestit cât am scris.

     - Numai patru și jumătate? Eu am scris zece.

Ceva îmi spunea mie că ori eu am scris mult mai mărunt decât ea, ori că am omis conținutul a vreo șase pagini. Varianta a doua era cea valabilă. Am luat patru la scris și asta mi-a cam zguduit încrederea în mine. Și am devenit mai conștient. Nici nu începusem bine examenul și se vede că deja devenisem mai matur. Mă bazam eu pe matematică și fizică dar dacă nu aveam notă de trecere la fiecare  materie, degeaba.

     Examenul de matematică s-a desfășurat în viteză. În jumătate din timp eram gata cu unul dintre cele două subiecte la alegere. Am ieșit de la examen fericit la care mama m-a întrebat:

     - De ce ai ieșit, n-ai știut? 

     - Ba da, i-am răspuns, dar am terminat.

     - Amândouă subiecte?

     - Nu, doar unul, erau la alegere.

N-am putut înțelege de ce mama ar fi vrut să le rezolv pe amândouă. Erau la alegere. Doar unul trebuia. Ambițioasă mamă.

     Una rece, una caldă. Acum era din nou una rece: oralul la română. Trebuie să vă spun că am intrat la oral aproape total matur. Îmi tremurau și pantalonii pe mine. Am tras biletul și l-am filat ca la poker. Groaznic. Ceva mai prost nu puteam trage. Ceva cu niște antedeluvieni care au scris fiecare câte două cronici. Știam cronicarii și știam cronicile. Până aici era bine. Atât doar că nu puteam în ruptul capului să împerechez cronicarii cu ce au scris. Am pus la întâmplare câte două la fiecare și…n-o să credeți, s-au potrivit toate. Bag seama că nici comisia nu se aștepta la un asemenea succes răsunător. Cred că biletul l-au mai tras și alți nenorociți și n-au știut nimic, așa că au zis că-s bun și că-i destul și am trecut la subiectul al doilea. Un roman pe care nu l-am citit și n-am citit nici ce-au scris alții despre el. Curat ghinion. Am reținut, doar printr-o întâmplare foarte fericită, primele două propoziții din manual că mai departe nu ajunsesem cu învățatul și   le-am citat cu atâta avânt și curaj încât dumnealor probabil că au crezut că știu totul așa de bine până la capăt. Și fiindcă probabil era târziu și erau și ei sătui de examen, au zis că a fost bine și că pot pleca. Reușisem. Trecusem examenul de maturitate. Eram în sfârșit  matur.

 ***   Inapoi la cuprins

 Bacalaureat

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .