"Orice bărbat are nevoie de o femeie, fiindcă sunt o grămadă de lucruri pentru care nu poţi să faci guvernul vinovat"  

(Anonim)

C-așa suntem noi, amărâți

     Nevastă-mea mi-a spus odată: nu ești așa de prost cum spui, dar nici așa de deștept cum te crezi. Păi din unghiul ăsta de vedere n-am privit problema niciodată. Poate  chiar are dreptate. Că fac pe prostul, asta înțeleg, e practic, că dacă nu zici din când în când că nu știi, atunci nu mai scapi, trebuie să faci de toate ceea ce nu e chiar ceea ce-mi doresc eu în fiecare clipă. Dar să-mi spună că mă cred deștept și nici măcar nu sunt, ei asta-i deja calomnie. N-am zis nimic, am înghițit în sec și mi-am zis: ia să mă analizez eu puțin și să văd cum stă treaba. Are dreptate sau nu? Bineînțeles că n-are. Nu că aș fi eu vreun geniu, nu sunt, de asta nu mă plâng dar nici că mă dau mare pe nedrept nu pot s-o accept. Ce parcă alții nu se laudă din când în când? Asta-i omenește. E bărbătește. Se trage din moși strămoși să ne batem cu pumnu-n piept cu ce știm si cu ce am făcut. Așa suntem noi, bărbații. Femeile nu pot pricepe asta fiindcă ele habar n-au ce izbândă mare e când  l-ai depășit pe unul ilegal prin dreapta și te-ai băgat în fața mașinii lui și ți-ai zis în sinea ta cu voce tare: yes! Și dacă ți-a făcut furios un semn cu farurile sau cu claxonul îi arăți fericit degetul mijlociu, simbolul că ești mai bărbat ca el. Ce pricep ele, femeile, din asta? Nimic.

     În regula. M-am analizat destul. Și am ajuns la concluzia că n-are dreptate. Și cu asta, basta. N-o să-mi pierd timpul toată ziua. Am o grămadă de lucruri de făcut. Am întotdeauna multe lucruri de făcut. Că de multe ori îi și zic: nu vezi că am lucrat toată ziua, n-am stat o clipă și atunci mă întreabă: ce-ai făcut? Spune-mi ce-ai făcut azi? Spune-mi măcar două lucruri pe care le-ai rezolvat. Și fir-ar ei să fie de treabă dacă îmi aduc aminte la repezeală de alea două lucruri. Cu toate că pe bune, n-am stat toata ziua degeaba. Dar asta nu înțelege și zice că n-am făcut nimic. Până la urmă dau din mană și mă duc în semn de protest să duc gunoiul fără să-mi spună să-l duc. Nu mai vreau să discut mai departe. Că așa suntem noi, bărbații. Veșnic asupriți, veșnic ni se reproșează câte ceva, veșnic nu ne crede și nu ne apreciază lumea așa cum merităm. Mă rog, nu toată lumea. Ceilalți bărbați ne cred fiindcă și ei au aceleași probleme. De multe ori mă gândesc și sunt convins că și ceilalți bărbați ca mine gândesc la fel, că viața noastră e foarte grea. E grea fiindcă indiferent ce se întâmplă, tot noi suntem de vină. Că nu degeaba se zice țapul ispășitor, nu capra ispășitoare. Iar dacă vreunul ridică puțin capul și face puțină dreptate în casă, atunci e o brută, un tiran, un să nu mai spun ce, fiindcă epitetele ajung până în mijlocul faunei. Feminism. Veșnic lupta asta să ajungă ca noi. Dar asta nu-i greu fiindcă au greșit sensul. N-ar trebui să privească în sus ci în jos ca să fie ca noi. Vai de capul nostru. Nu sub papuc. Sub bocanc, sub cizmă. De ce asta cu papucul se referă numai la bărbați. Ați auzit vreodată de o femeie sub papuc? N-ați auzit. Fiindcă așa ceva nu există. Numai pentru bărbați. Da, numai pentru bărbați. Da, vai de capul nostru. Și când, așa timizi, încercăm, măcar cu vorba să spunem câte ceva bun despre noi înșine, nu de alta dar ca să ne mai ridicăm puțin moralul, măcar în proprii noștri ochi să mai creștem cu câțiva centimetri, vine nevastă-ta și-ți spune că nici așa deștept cum te crezi tu nu ești. Parcă te lovește cu măciuca în moalele capului.

     Veșnic îmi fac planuri cum să rezolv problema asta și discut cu nevastă-mea ore întregi. În minte, vreau să spun. Îi spun atunci în față tot ce am de spus, tot adevărul pe care ea-l falsifică, toate sfaturile mele bune pe care ea  nu dă doi bani, toate lucrurile pe care eu le-am făcut pentru ea și așa mai departe. Tot în minte, bineînțeles. M-am prins că altfel n-are rost. Au femeile astea un debit verbal că nu găsești o pauză cât de mică între două cuvinte să-ți bagi și tu argumentele. Tot aștepți și ajungi să zici doar: păi…păi dacă…păi nu-i așa…dar mai mult nu. Și aștepți răbdător, că așa suntem noi, răbdători și bine simțiți să termine ce are de spus și când în sfârșit a terminat și deschizi și tu gura, o vezi că pleacă și trântește ușa și atunci îi răspunzi sistematic și inteligent la toate acuzațiile pe care ți le-a adus. În camera goală. Mă și întreb de ce-or fi avea ele nevoie de noi? Cred că răspunsul e ăsta: rău cu rău dar mai rău fără rău.

***  Inapoi la cuprins

C-asa suntem noi, amarati

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .