Căprioara

 Într-o dimineață, abia se mijise de ziuă, mi-a sărit în fața mașinii o căprioară. Practic a făcut un salt deasupra capotei și am văzut-o toată, întinsă în saltul ei, umplându-mi parbrizul. Apoi a dispărut în semiîntuneric. N-am avut timp nici să reacționez, nici să mă sperii. A fost ca o nălucă într-o dimineață tăcută. „Am scăpat”, mi-am zis, putea să fie rău. A scapat și ea. Am condus mai departe ca și când ar fi fost doar un vis, un gând, ireal.

     O secundă. O secundă mai târziu și ne-am fi îmbrățișat amândoi în moarte. Dar a sărit la timp, cu această mică secundă mai repede ca să dispară din nou în pădure, să-mi continui eu drumul ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Nici o frică mai departe, nici o bătaie de inimă mai repede. A fost atât de scurtă și ireala această secundă încât adrenalina n-a mai apucat să se reverse. O scurtă secundă. Secunda noastră. Oare ce-o fi gândit căprioara? Eu unul n-am putut gândi un timp, am dat radioul mai tare ca să-mi acopere gândurile. Apoi am început să mă gândesc la viață. Nu la a mea ci așa, în general. O secundă ca oricare alta și care poate schimba atâtea. Pentru mine, pentru ceilalți. Și câte secunde din astea nu avem în viață, câte secunde când am venit prea devreme sau prea târziu. Uneori te bucuri, știi că a fost bine așa, alteori ești trist, alteori ești îngrozit la gândul ce s-ar fi putut întâmpla. Uneori secunda asta trece pe lângă tine și habar n-ai ce ai pierdut sau habar n-ai ce ai câștigat.

     Cine rânduiește aceste secunde se joacă cu soarta noastră. O secundă mai târziu când ai ieșit pe ușă și n-ai mai întâlnit pe cineva cu care ai fi fost poate fericit. Poate. De unde să știi asta? Te poți juca cu gândurile după aia, imaginația n-are granițe dar secunda aia nu se mai întoarce ca să poți sa știi precis că așa ar fi fost. O secundă mai târziu și ai întâlnit pe cineva care ti-a făcut viața iad. Urăști secunda aia, urăști iadul pe care ți l-a adus. Dar viața și soarta noastră sunt alcătuite din lungul lanț de astfel de secunde nedefinite, întotdeauna cu un „dacă”. Nu le observăm, nu le gândim, dar ele sunt aici, cu noi, fiecare pas are secunda lui care ne poate aduce tristețe sau fericire, viață sau moarte. Secunda în care ai pierdut avionul care după aia s-a prăbușit, secunda care ți-a salvat viața. De ce numai ție? Secunda asta a fost aceeași pentru toți, de ce n-au pierdut și ceilalți avionul? Cine știe? Doar Rânduitorul poate. Poate că el ne trimite fiecare secundă și hotărăște: „tu în avion, tu nu”. Un pas cu o secundă mai târziu și țigla cade în spatele tău sfărâmând-se în sute de cioburi. Ce-ar fi fost dacă...?

     Uneori auzi câte o poveste din astea și te revoltă absurdul situației. Instinctul îți spune să strigi: „de ce te-ai suit în avion?” , „de ce-ai trecut prin fața casei unde a căzut țigla și nu ai mers pe partea cealaltă?”. Apoi rațiunea te liniștește și spui: „ghinion, o secundă ghinionistă”. Nu, nu e o secundă ghinionistă, nu e o secundă fericită e doar o secundă. Fiindcă în același timp, exact în același timp cineva poate a pierdut avionul, exact în aceeași secundă cineva poate s-a oprit în locul unde a căzut țigla. E doar o secundă din timpul infinit în care ceva se întâmplă. Și întotdeauna se întâmplă ceva, că ne dăm seama sau nu. 

      În dimineața aia în care pentru o secundă parbrizul s-a colorat maroniu și ca în vis am văzut botul umed și ochiul speriat al căprioarei, am învățat ceva. Am învățat că nu putem controla soarta, oricât de mult ne-am strădui, oricât de prevăzători am fi. Cândva, oricât de atent ai fi, o să vina o secundă în care n-o să fi atent. Probabil așa e scris. Unde e scris? De cine? De ce? Habar   n-am. Aș vrea să știu și eu, dar nu știu.

     De atunci conduc mai atent în porțiunea respectivă și n-am mai văzut nicio căprioară. Și dacă aș vedea-o, secunda aia a noastră ar fi prea scurtă ca să pot să mai fac ceva, nu mai e nimic de făcut, așa a fost să fie. Iar cândva o să uit și o să conduc mai departe ca înainte, fără să mă mai gândesc.

***   Inapoi la cuprins

 Caprioa ra

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .