"Nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină."
(Lucian Blaga)
Colecționarul de lumini
Așa cum unii colecționează suveniruri de pe unde călătoresc, așa colecționez eu lumini. În capul meu există un scrin mare din lemn de nuc, încrustat, cu zeci de sertărașe și în fiecare sertăraș e pusă câte o lumină. Sunt puse aiurea, fără vreo logică, fără vreo rânduială în timp sau spațiu. Din când în când deschid câte un sertăraș și privesc lumina și în minte îmi vin locuri și oameni, întâmplări și mirosuri, bucurii sau tristeți. Fiecare lumină e altfel, e caldă, e rece, e veselă, e melancolică, e leneșă, e tristă.
Înțeleg acum de ce au pictat atâția pictori lumina din Provence. O lumină nemaipomenită care te umple de bucurie. Lumina zorilor, soarele care cade oblic și lasă urme lungi și contraste puternice, verdele crud al ierbii înrourate prin care cresc macii roșii. Lumina vibrantă a amiezii asupra câmpurilor de levănțică, amestecată cu mirosuri îmbătătoare, lumina moale și gălbuie ce se strecoară printre coroanele platanilor către seară foșnind liniștitor în adierea vântului.
Deschid un sertar la întâmplare și mă uit la lumina Caribicului, strălucitoare peste plajele albe, peste marea cu nuanțe de verde și albastru, de verde deschis și verde închis, de albastru adânc și tainic. Văd palmierii în care nucile de cocos dau să cadă din ciorchinii grei, văd lume mișcându-se leneș, tărăgănat, femei cu părul împletit în zeci de codițe complicate și bărbați îmbrăcați în haine colorate, văd oameni fericiți ce cântă și dansează pe plajă, pe stradă, peste tot.
Din sertarul din coltul de sus iese lumina Atacamei, lumina de pe muntele de peste două mii de metri din mijlocul deșertului. Nimic nu vibrează, nu e cald, e doar uscat, extrem de uscat. E o lumină dură, de oțel, o lumină sterilă și clară, nefiltrată nici de praf nici de urme de apă. E o lumină crudă, neplăcută, obositoare. La zeci de kilometri depărtare se vede Pacificul acoperit de nori. Totul se condensează acolo, acolo plouă, pe muntele luminii mele nu mai ajunge nici o picătură. Nu există mirosuri, nu trăiește nimic aici în pustietatea asta. Lumina cuprinde doar coline și munți roșietici, nemișcați de milioane de ani sub cerul albastru deschis ca oțelul călit, fără pic de nor. Închid repede sertarul ăsta și-i fac un semn, să-l recunosc, să-l ocolesc.
Rămân sus pe un munte, dar altundeva. Lumina din sertarul Alpilor e alta, complet alta, e alt munte, e muntele acoperit de zăpadă, cât vezi cu ochii e alb, strălucitor de alb. E lumina din care Crăiasa Zăpezii și-a țesut trena lungă și albă. E o lumină maiestoasă și nobilă dar e veselă și jucăușă, strecurată printre crengile brazilor plini de zăpadă de parcă ar fi o uriașă cofetărie. Totul pare nemișcat dar sub stratul de zăpadă simți cum pulsează viața. Doar un pic mai mult soare și într-o clipă totul se face verde, altă lumină, altă senzație, pe același multe. De aceia le-am și pus, aste două lumini, în sertare învecinate, ca să pot să trec de la unul la altul, de la o lumină la alta, de la alb la verde, să le gust contrastul, să le simt mirosul. Lumina peste pajiștile înverzite cu miros de fân și peste pădurile de brazi cu miros de cetină și ea pare a fi verde. Parcă se mișcă neliniștită împreună cu vântul de la o colină la alta, printre stânci gri sau văi împădurite. Lumina pădurilor de brad, întunecoasă și tainică, îmbrăcată în liniște, nici un ciripit de pasăre, nici o adiere de vânt. Sunetul pașilor e estompat de cetina groasă strânsă de zeci de ani. E o lumină de basm în care te aștepți ca după fiecare piatră, după fiecare buturugă să apără un spiriduș al pădurii care să se uite curios la tine. Apoi lumina pădurii de stejar, veselă, caldă, plină de zgomote, de ciripit și foșnet de frunze, de veverițe harnice ce căută ghinda căzută în iarbă. E o lumină plăcută, îmi place, mă umple de bucurie și tihnă, m-aș așeza sub un copac și aș rămâne ore întregi nemișcat, să mă scald în ea.
Într-alt sertar am lumina Andaluziei. E fierbinte, plină de nerv, plină de roșul rochiilor de flamenco, de mirosul cailor de rasă, negri, neliniștiți, asudați, de mirosul mării. E o lumină filtrată prin plasele pescarilor din porturi colorate, oprită de pălăriile cu borurile largi, până peste umeri, reflectată de albastrul inconfundabil al Mediteranei, e lumina arabilor din fostele moschei amestecată cu lumina creștinilor ce le-au transformat apoi în biserici. E lumina parcurilor cu vegetație luxuriantă, e lumina evantaielor pictate.
Alături am Algarvele. N-am știut dacă s-o pun și pe ea în sertarul Andaluziei, prea multe asemănări între lumina celor două. Dar e doar o aparență, e înșelătoare, e același soare care le luminează dar Algarvele au o lumină calmă, visătoare, tăcută, o lumină contemplativă în golfurile cu nisipul auriu al Atlanticului, scăldate în verdele intens al valurilor, cu stânci curioase ce ies din apă, cu azulejos, faianțele pictate ce îmbracă peste tot clădiri pe care lumina alunecă în joacă.
Nu departe de cele două e sertarul cu Santorini. Lumina fierbinte de vară peste cupolele albastre, peste casele albe, peste bisericile galbene. Lumina apusului peste Caldera, rămășița vulcanului apus, poate aceeași lumină care a luminat fosta Atlantidă. Ghirlande de flori, străzi înguste cu caldarâm vechi de piatră, măgari nădușiți urcând trepte străvechi. Lumina vapoarelor din larg, lumina stelelor oglindită în valuri.
As putea să povestesc ore și ore despre colecția mea de lumini, despre alte zeci de lumini din alte zeci de sertare, din alte zeci de locuri, dragi mie ca și amintirile pe care le luminează. Dacă aș deschide toate sertarele deodată și le-aș da drumul să iasă și să se amestece, această feerie de lumini fascinante, ca un roi de licurici, ar păli în fața uneia singure: lumina copilăriei mele, lumina din diminețile de vacanță când, încă pe jumătate adormit, stăteam pe treapta călduță a casei și priveam cu ochii aproape închiși soarele. A fost lumina simplicității, a necunoașterii, a lipsei de griji, care a luminat atunci totul în jur: puritatea, inocența, iubirea.
*** Inapoi la cuprins
Colectionarul de lumini
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura