Cooperativa
Country club, adică crâşma satului, jumătate era bodegă, jumătate era prăvălie cu de toate. Acolo se vindea de la aţă până la ulei vărsat, scos cu pompa dintr-un butoi murdar de tablă. Peste tot muşte şi de afară venea un miros dulceag de balegă care se amesteca cu mirosul de mahorcă şi de bere de butoi. Era linişte în crâşmă fiindcă toţi erau cu ochii pe domnul din colț care stătea de dis de dimineaţă cu paharul de şliboviţă în faţă şi o farfurie cu trei ouă făcute papară. Din când în când alunga muştele de pe ouă şi sorbea liniştit din ţoiul cu băutură Apoi plescăia din limbă, îşi lărgea puţin cravata slinoasă de la gât şi cauta ceva în geanta veche de piele cu cataramele de pe care nichelul s-a dus de mult. Era tovarăşul de la partid care a venit să-i convingă pe oameni să se adune în colectiv. Nimeni nu prea ştia despre ce-i vorba, l-au întrebat pe miliţian, ăla n-a ştiut, l-au întrebat pe primar, ăla n-a vrut să le spună, a zis că vine tovarăşul de la regiune şi o să le povestească el.
Şedinţa era fixată pe ora zece la căminul cultural. Babele erau nemulţumite că nu pot merge la biserică dar primarul i-a ameninţat pe toţi că cine nu e prezent o s-o încurce cu el. Nu că ar da lumea cine ştie ce pe ameninţările primarului, dar erau cu toţii curioşi cum o să fie.
De câteva săptămâni a fost anunţată adunarea. De atunci, alt subiect de discuţie nu mai exista în sat.
- O să ne ia caii şi boii...
- Da, da o să ne dea tractoare...
- Și cine le mână?
- Tractoristul.
- Asta nu-i bine că la boul meu nu trebuie să-i cumpăr fân, că-l cosesc singur da’ pe benzină trebuie să dau bani.
- Ia mai tacă-vă gurile că n-o să ne ia nimic. Cu de-a sila nu ni le pot lua. Nu le dăm şi gata.
Și aşa mai departe.
Aşa că la ora zece dimineaţa, tot poporul, de la sugar până la babe erau prezenţi la căminul cultural. Chiar şi popa a venit că tot n-avea pentru cine să cânte Pe masă era întinsă o pânză roşie de steag, pe care era o cană cu apă şi un pahar de la un borcan de muştar Era forfotă şi fiecare vorbea şi îşi dădea cu presupusul, acum în ultima clipă, cum şi ce-o să fie. Pe la jumate la unsprezece a venit şi tovarăşul, însoţit de primar şi miliţian şi s-au aşezat la masă. Deodată s-a făcut linişte, numai bâzâitul unui prunc de tâță s-a mai auzit.
- Da fă-l să tacă, fă !
- Și ce să-i fac, să-i dau mac să doarmă, Doamne nu mă lasa!
Tovarăşul s-a ridicat, s-a încheiat la vestonul de la costumul ponosit, a tuşit o dată şi a început:
- Tovarăşi, am venit aici ca să alcătuim în satul D-voastră, un colectiv agricol care să ridice eficienţa muncii D-voastră şi productivitatea la hectar la toate produsele agricole. Colectivizarea ţării a fost hotărâtă de sus aşa că o s-o facem...
- Și dacă nu vrem? Se auzi o voce anonimă din sală.
- ...e hotărâtă de sus așa că indiferent de dorinţe, ea trebuie efectuată.
- Cine e de susul ăla?
- Partidul, el a hotărât
- Și dacă nu vrem şi nu vrem?
- Nu există asta, toţi vreţi. Întâi trebuie să vă explic despre ce e vorba şi atunci o să vedeţi cât de avantajos e să munceşti în colectiv. Colectivizarea înseamnă să puneţi toate pământurile şi toate animalele împreună şi să faceţi o gospodărie unică, condusă de un preşedinte, în care munca să fie planificată, să fie planificat cât şi unde se cultivă iar produsele, vreau să spun roadele, le împărţim între noi.
- Cum adică între noi? Tu ce pui la comun? Întrebă aceeaşi voce din mulţime.
- Adică între voi şi ţară, adică o parte din produse trebuie cedate statului, o cota care va fi stabilită de sus, de la minister.
- Ce are ministerul cu noi? Noi ştim când să arăm, când să semănăm şi când să culegem. Nu ne trebuie nouă minister.
Primarul bătu cu degetele în masă să se facă linişte
- Mai tovarăşi, lăsaţi-l pe tovarăşul să vorbească că altfel nu ajungem la nicio concluzie. E o treabă importantă ce dracu’. Continuaţi vă rog, tovarăşe!
- Deci colectivizarea se face în toată țara, nu se poate ca satul D-voastră să rămână pe dinafară.
- Eu calul meu nu-l dau nici să mă taie.
- Dacă nu taci, măi Ioane, te scot afară, mă auzi? Se răţoi miliţianul şi Ion tăcu pentru moment. Îşi înghiţi vorbele şi înjură în barbă să nu-l audă nimeni.
- Calul n-o să ţi-l ia nimeni numai că nu mai e numai al Dumitale ci al cooperativei şi cooperativa hotăraşte la ce fel de munci o să-l pună.
Ion dădu să răspundă dar simţi ochii miliţianului străpungându-l, aşa că tacu.
- Fiecare dintre D-voastră trebuie să presteze zile de muncă pentru cooperativă şi în funcţie de asta va primi mai mult sau mai puţin din ce se obţine.
- Apăi maică, eu mi-s bătrână şi nu mai pot lucra, ce-o să fie cu mine?
- Amănuntele se vor stabili mai târziu de sus, acum e vorba doar să semnaţi la aderare sau nu, să semnaţi că sunteţi de acord.
- Și dacă nu semnez?
- Atunci vi se va lua pământul şi se va încorpora în pământul comun.
- Hoţilor! Se auzi o voce în murmurul general de nemulţumire.
Miliţianul şi primarul au sărit ca arşi în picioare.
- Evacuez sala şi o să semnaţi că vreţi sau că nu vreţi M-aţi înţeles? Ce-i aicea? Tovarăşul ăsta vine de la Partid special ca să va îndrume şi să vă arate avantajele şi voi vă purtaţi ca nişte mârlani.
- Păi dacă tot o faceţi fără voia noastră, de ce ne mai întrebaţi? Da să ştiţi că eu vă aştept cu toporul în poartă.
- Și eu, şi eu, răsunară mai multe zeci de voci din sală.
- Tovarăşe, las’ că rezolv eu problema, nu vă preocupaţi. Lăsaţi listele aici şi vi le aduc eu săptămâna viitoare la sediu, semnate. Totul se rezolvă. Știţi, ei nu prea înţeleg că totul e în avantajul lor. Las că le explic cum ştiu eu și o să înțeleagă.
*** Inapoi la cuprins
Cooperativa
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .