Dimineață
Era una din diminețile alea în care te trezești și în câteva secunde cerul cade peste tine. Zeci de gânduri îți atacă mintea în liniștea dimineții, în lumina care încearcă să învingă întunericul și îți tragi plapuma până la gât încercând să rămâi în căldura plăcută a așternutului și să adormi mai departe. Întâi un gând, apoi două, apoi zeci se învălmășesc în creier, se luptă pentru întâietate. Prin fața ochilor îți trec imagini colorate sau în alb-negru până când inima începe să-ți bată repede, stomacul să-ți ajungă până în gât, spatele să-ți fie strâns ca într-o menghină. Gânduri, gânduri negre, gânduri gri pe care încerci să le alungi, să le risipești. Te sui pentru o clipă în vârful muntelui pe pajiștile alpine și te uiți încântat pentru o clipă la cascada care curge printre stânci și în clipa următoare cazi de acolo, din frumusețea locului, abrupt, iarăși în mocirla gândurilor tale, chinuit de durerea de stomac, învârtindu-te de pe o parte pe cealaltă, încercând să-ți găsești poziția în care să poți adormi mai departe, să poți învinge gândurile înlocuindu-le cu vise, sperând că visele să nu fie coșmaruri, să fie iarăși cascada care curge printre stânci.
Nu învingi. Aproape întotdeauna pierzi lupta asta și într-un târziu te scoli obosit și-ți cauți ceva de făcut, numai să uiți, să poți lăsa în urmă toate gândurile astea măcar pentru o jumătate de oră. Îți bei cafeaua și-ți fumezi prima țigară de dimineață încercând să acoperi cu asta gustul neplăcut al gândurilor, încercând să urmărești fumul țigării făcând figuri necalculate în fața ochilor tăi și ai senzația că da, a trecut, sunt din nou stăpânul meu. O toropeală plăcută te cuprinde și pacea începe să se lase asupra ta. Te-ai duce să te întinzi din nou în patul încă călduț dar n-ai curajul. Ți-e teamă că gândurile tale sunt încă acolo, fioroase, cu dinți ascuțiți gata să te sugă ca o armată de vampiri însetați. Nu, mai bine nu.
Încerci să gândești rațional: de fapt ce vor toate aceste gânduri de la mine? Am greșit, am păcătuit? Și nu găsești nimic rău, nimic grav în tot ce-ai făcut, nimicuri care se pot rezolva și dacă nu se pot, atâta pagubă. Și totuși te apăsă și nu te lasă să dormi, toate aceste nimicuri cotidiene. Serviciu, colegi, discuții. Încerci să te convingi pe tine că totul e în regulă. În planurile tale, astăzi o vei rezolva pe asta, mâine pe cealaltă și gata. Gata cu gândurile. De ce să mai apără dacă totul e cum ar trebui să fie dar știi că de fapt minți. Te minți pe tine însuți fiindcă niciodată n-o să se termine, o să vină altele și altele, mereu noi, mereu gata să-ți strice pacea, să te înfrângă, să te chinuie.
Iți aduci aminte cu jind la vremea când toate astea nu existau. Gândurile tale se duc departe, la vremea copilăriei când bunica îți spunea seara o poveste și ultimele cuvinte nu le mai prindeai fiindcă erai deja în brațele somnului. Și dormeai senin până mama te trezea ca să te duci la școală. Dacă te-ar fi lăsat, ai fi dormit mai departe, fără vise, fără gânduri, te-ai fi trezit senin, flămând, cu foamea sănătoasă a tinereții, te-ai fi trezit cu gândul la joacă, la jucării, la prieteni. Te-ai fi trezit cu inconștiența minunată în care cuvintele boală și bătrânețe și moarte încă nu existau. Fiindcă numai când ajungi în apropierea lor, aproape le atingi cu mâna, capătă sens. Ce n-ai da măcar o dimineață, o singură dimineață să te mai poți trezi așa, fără gânduri, fără îndatoriri, fără obligații, fără boli, fără griji.
Și ziua începe încet, încet să-ți umple timpul și gândurile și faci ce trebuie să faci și ce dorești să faci și râzi sau plângi, muncești sau citești și totul se desfășoară normal, cu suișuri și coborâșuri așa cum e la toata lumea, la mine, la tine. Și, obosit, cândva stingi televizorul, te pui în pat și citești, citești două, trei pagini și adormi. Și ultimul gând pe care îl ai e rugămintea: Doamne, te rog fără gânduri!
*** Inapoi la cuprins
Dimineata
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .