Doamna X
Când ne-am căsătorit, eram deja trecută bine de treizeci de ani. Bineînțeles că l-am iubit, l-am iubit din prima clipă. Când ne-am căsătorit am fost în al nouălea cer. Nu că m-am măritat, nu că asta ar fi însemnat ceva mai mult decât dacă aș fi trăit cu el fără vreo hârtie oficială. Dar parcă era totuși un pic altfel. Doamna X. Căsătorită cu domnul X. La început eram cumva ca doi străini. Fiecare era obișnuit cu viața lui în ani de singurătate și acum deodată trebuia să nu mai fie al meu ci al nostru, nu cum vreau eu ci cum vrem noi. Casa noastră, viața noastră. Stăm seara pe sofaua pe care până acum mă tolăneam singură cu telecomanda televizorului în mână, cu ciorapi groși în picioare și înfofolită într-o pătură când era frig, sau doar în chiloți și sutien când dădea arșița. Acum stau îmbrăcată într-un costum de casă roz cu alb pe care nu l-am purtat până acum niciodată. Nu cred că mi-ar fi jenă să umblu iarăși în neglijé. Sau mi-e? Nici eu nu știu precis.
Câteodată stau seara culcată cu capul în poala lui și visez că e exact așa cum e acum. Că stăm împreună și nu spunem nimic în semiîntunericul camerei cu televizorul care pâlpâie la vreun film de acum treizeci de ani. Așa cum am visat de atâtea ori când stăteam singură în aceeași cameră, în același semiîntuneric, în fața unui alt film de treizeci de ani. Stau cu capul în poala lui și mă simt așa cum am visat să mă simt, să mă simt iubită, să mă simt copil, să mă simt femeie, să simt căldura unui trup care mă dorește, să întrezăresc gândul unei minți care mă visează.
Nu ne spunem nimic, ce-ar fi de spus? Cuvintele nu pot oricum exprima ce simțim. Sunt de prisos. Un fluid colorat și cald ne învăluie pe amândoi într-un nimb de ceva pe care eu îl cred iubire. Așa mi-am imaginat eu iubirea când iubirea aștepta undeva departe, neatinsă și improbabilă într-un univers imaginar. Exact așa. Și acum e aici. Nici nu-mi vine să cred, nici nu-mi dau seama dacă e un vis sau chiar e realitate.
Câteodată stă el cu capul în poala mea și îl mângâi ușor, mă joc cu parul lui moale și ciufulit. Îl vreau copil și îl vreau bărbat viril, puternic, care să mă apere în același timp. Îi simt iubirea prin vârful degetelor, o simt ca pe o căldură plăcută, un fel de fericire neînțeleasă, neexprimată, ireală.
Suntem împreuna de câteva luni. Ne-am povestit multe, nu totul, ne-am tatonat gândurile și simțurile, ne-am pus unul altuia în cale curse nevinovate ca să vedem cum reacționează celălalt, fără răutate, fără gânduri urâte, doar ca să aflăm cum suntem, cum suntem fără a pune întrebări. Fiindcă întrebările pot face mult rău, fiindcă întrebările nu sunt întotdeauna înțelese cum sunt spuse, ca pe o curiozitate sau o încercare de a clarifica ceva, pot fi interpretate ca neîncredere, ca o mica răutate, malițiozitate. Încercăm să ne cunoaștem, să fim un tot cu toate că fiecare dintre noi simte acum ca suntem deja un tot. Un tot care în mintea noastră va rămâne un tot veșnic, indiferent ce se va întâmpla. Un tot în care doar noi, cu trup, suflet, mirosuri, gusturi, idei, dorințe, tot ce se poate imagina trăim intr-un fel de armonie doar a noastră, în care oricine din afară nu e un intrus ci pur și simplu nu există.
Stau și mă gândesc la multe și la nimic. Mi-e frică să mă gândesc, să nu găsesc vreo breșă în perfecțiunea asta. Nu mă gândesc la nimic fiindcă mă simt ca într-un balon de săpun în care nu mai e nimic de făcut. Totul e perfect. Mi-e frică să ating ceva, mi-e frică parcă și să respir ca să nu ating cumva peretele fragil și totul să explodeze într-o realitate crudă. Realitatea e întotdeauna crudă.
Când m-am căsătorit eram trecută mult de treizeci de ani. La vârsta mea am văzut deja destul de multe, bune și rele. La vârsta mea visurile se opresc când realitatea le taie aripile și experiența le distruge avântul. La vârsta mea să visezi că totul e perfect e o copilărie, o prostie. Știi sigur că nu e așa și oricât te-ai chinui, nu se poate ca de undeva, din vreun colț al mintii să nu apară vreun veto care să taie șirul minunat. Și totuși, acum, când stau culcată cu capul în poala lui și mă simt copil, mă simt femeie, mă simt iubită, doar visele contează.
*** Inapoi la cuprins
Doamna X
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .