"Marea întrebare, la care nu știu să răspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: ce vrea, de fapt, o femeie?"
(Sigmund Freud)
Doar pentru femei
Ah, dragele mele, acum că suntem numai între noi, fetele și nici un bărbat nu ne deranjează, trebuie să recunoaștem că nu e bine nici cu ei, nici fără ei, dar parcă e mai bine totuși fără. Când l-am cunoscut pe-al meu, era tânăr și bleg dar arăta bine, lucru care în sine nu era așa de interesant dar interesant era că toate crăpau de ciuda că l-am agățat eu și nu ele. Ei, las-că știu eu, că și vouă va curgeau ochii după el, ce mai. Dar acum n-a mai rămas nimic din asta, păr nu mai are, are în schimb burtă. Și nici măcar nu mai e așa de bleg cum era înainte, câteodată trebuie chiar să mă rog de el să facă ceva, n-ajunge să-i spun o dată. Și cu maica-sa, scorpia aia, parcă-i copil mic. Da mamă, nu mamă, cum vrei tu mamă. Îi tot spun: ia mai termină dragă cu mamă-ta, ce, ești copil de țâță? Nu zice nimic, dar nici nu termină. Acum m-am obișnuit și cu asta, ce să fac… Că toți sunt la fel. Trebuie să le spui totul, nici gunoiul nu-l duc dacă nu le spui, nu spală un vas. Și aspiratul ăla pe care siliți trebuie să-l facă îl fac în silă, fără dragoste pentru casă, că-i și casa lor, nu numai a noastră. Dau de mântuială un pic și după aia se văită că-i doare spatele. Da pe noi nu ne doare când spălam, călcăm, creștem copii în timp ce ei se lăfăiesc în vreun fotoliu uitându-se la televizor la câte-un meci regional, că măcar de-ar fi niscaiva campionat mondial încă aș înțelege, dar așa... Și mai au tupeul să strige de acolo: mămico, nu-i aduci tu la bărbățelul tău o bere. Dar să fie rece, ia din alea din spate pe care le-am pus ieri.
Ei, ce vă mai povestesc eu vouă, ce parcă voi nu știți, ce, ai voștri sunt mai breji că al meu? Nu sunt. Că de aia se și înțeleg de minune. Când am fost noi certate mai acum câteva luni și n-am vorbit una cu alta, ce crezi, nesimțiții ăștia s-au întâlnit pe ascuns și au băut bere împreună. N-a avut curajul să-mi spună, a zis c-a fost la serviciu, dar acolo nu era, c-am dat telefon și n-a răspuns. Niște lași și niște mincinoși, ce mai…
Că în fiecare zi am discuții cu el. Nu înțeleg în ruptul capului de ce nu se duce la șeful lui să-i ceară să-i mărească salariul? Zice că nu se poate, că-i plătit destul de bine pentru ce face, că ăilalți nu primesc nici atât cât el. Ce-mi pasă mie de ăilalți? Ce, eu cu ăia sunt măritată? Și când i-am spus că merg eu la șeful lui să tratez problema, numai că nu m-a rugat în genunchi să n-o fac, zice că-l fac de rușine și mi-a promis că atunci când s-o ivi ocazia o să ridice problema. O s-o ridice pe dracul, nu-l știu eu?
Nu sunt de nici un ajutor. Dacă te duci cu ei într-o prăvălie să-ți cumperi și tu pantofi noi sau
o rochie, o poșetă, că nu poți umbla în zdrențe, tot timpul cu aceeași pantofi și aceeași rochie, intri în prăvălie și imediat se uită în jur după un scaun. Și stă acolo înțepenit și dacă îl întreb: îți place asta? Răspunde scurt: da. Nu-i nici un pic cooperativ, să participe și el… Dacă ai în mână mai multe și-l întreb care s-o iau, îmi zice invariabil: care vrei tu. Păi știți voi cum e, dacă știam nu-l mai întrebam. Dar care-ți place cel mai mult? Scurt: aia roșie. De ce? Că-i mai frumoasă. Da de ce zici tu că-i mai frumoasă? Nu știu, e mai frumoasă. Și tot așa. Nu trece nici o oră și văd că se foiește în scaun și se uită la ceas. Nu-ți face nici o plăcere să mergi cu el la cumpărături.
Pe urmă aștepți și tu câte un compliment, o vorbă de duh, să te distreze, să te scoată la o plimbare, un restaurant. Dar poți să aștepți. Inițiativa lui e așa de scăzută că nici dacă îi dai cu apropoul nu se prinde. Îi mai zic câteodată: măi, ție nu-ți vine în minte așa, de la tine, să mă întrebi dacă nu vreau să mergem la un restaurant. Atunci îl văd că se face verde, crede că a uitat de ziua mea sau aia de căsătorie. Și pe alea le are notate în mobil, nu în cap.
Câteodată mă și enervează, că vrea să mă distreze cu câte o glumă, taman când n-am eu chef sau mă ia în brațe, el zice că asta-i de tandrețe, dar să fie tandru când am eu nevoie, nu când vrea el. Asta-i. Nu pot nici eu să mă distrez sau să primesc tandrețuri când vrea el. Știți și voi, suntem obosite, că noi facem totul în casă. Dar îl interesează pe el dacă mă doare capul sau n-am pofta?
Și cate și mai cate… Uite, stăm de doua ore de vorbă la cafea și n-avem altceva mai bun de făcut decât să discutăm despre ei. Fără ei poate ar fi mai bine. Să care bagajele, să aspire, să lase salariul și să plece, că ne descurcăm și fără ei. Nu-i așa fetelor?
***
Stimate doamne. Acum că am ajuns la sfârșitul acestei povestiri vă pot mărturisi că ăla care a scris-o nu e femeie ci bărbat. Dar am scris toate astea fiindcă am vrut să vă fac o bucurie. Să-i ponegresc în așa hal pe sărmanii bărbați încât să vă tresalte inima de bucurie. Să recitați ca în corul antic: oooo, zei, adevărul a ieșit prin gura lui. Iar dacă o să ne întrebați dacă noi, bărbații, ne bucuram că voi vă bucurați, o să vă răspundem scurt: da. Și dacă o să întrebați: măi, da de ce va bucurați? O să vă răspundem: pe aia roșie. E mai frumoasă. Nu știu, e mai frumoasă.
*** Inapoi la cuprins
Doar pentru femei
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .