"Universul ascunde taine rămase până azi nedezlegate. Poate că unele vor fi elucidate azi, mâine, cândva. Universul nu cunoaşte timpul."  

(Erich von Däniken)

Extratereștrii

     O bună prietenă de-a mea îmi tot reproșează că în povestirile mele am ce am mereu cu femeile, adică dacă e vorba de cineva în vârstă e întotdeauna o bătrână, nu un bătrân, dacă povestea o cere, e întotdeauna o soacră, nu un socru și așa mai departe. Nu mi-am dat seama dar poate că are dreptate. Ca urmare, în povestea asta nu există nicio femeie, nicio blondă, nicio soacră. Acum vă voi povesti despre niște extratereștrii.

     Extratereștrii sunt, dacă nu știți, niște vietăți simpatice care trăiesc pe planete despre care nimeni nu știe că există, totul e o presupunere, singurul lucru care  se știe cu precizie (scrie în ziar) e că sunt mici și verzi. Eu aș adăuga că sunt inteligenți și asexuați, fiindcă nu cred că la o civilizație așa de avansată ca a lor care călătorește cu viteza luminii ca să vadă un concert de hip-hop pe planeta  Pământ, poate vreunul să se gândească la așa ceva rușinos ca sexul. Deci cu asta am eradicat politic și frumos problema sexului feminin, a bătrânelor și a soacrelor. Așadar îmi permit să exprim această simplă axiomă: extraterestrul este o vietate fără sex, toți sunt din punctul acesta de vedere egali. A-sex, eventual mono-sex, pentru mine e tot una de vreme ce nu există extraterestru de parte feminină de care să mă leg.

     Acum să începem. Să presupunem că pe planeta X-264 din Alfa-Centauri, într-o calotă     dintr-un material necunoscut nouă, în încăperea cu vedere la Proxima Centauri, una dintre stelele lor, doi extratereștrii mici și verzi, doi alieni, făceau ceva ce în accepțiunea noastră ar însemna gătit, deci își pregăteau ceva de ale trompei, având în vedere că gura lor este o prelungire botoasă de natură botoxoasă, accesoriu menit mâncatului. Și ca să ne fie mai ușor să urmărim povestea, să-i numim pe cei doi Alix și Aligrec. Deci Alix și Aligrec își pregăteau hrana, trebuie să fie duminică sau zi de sărbătoare fiindcă în rest ei se hrănesc, după cum toata lumea știe, doar cu pastile.

     Acum să fac o paranteză: imaginația noastră sărăcăcioasă ne împinge la ideea că toți extratereștrii seamănă între ei și că noi n-am fi capabili să-i deosebim, lucru care e o eroare grosolană. Aligrec e rotunjor, suprafața capului e netedă, urechile mari și în general destul de brutal alcătuit. Alix, din contră, e subțirel, finuț, pe cap are niște excrescențe pe care cu grijă le-a încârlionțat, vorbește mult și cu o voce pițigăiată. Aligrec poartă un fel de salopetă argintiu-metalizată cu tot felul de buzunărele din care ies antene și tot felul de chestii tehnice. Alix în schimb, poartă un fel de îmbrăcăminte de culoare roz-bombon, cu aplicații stelare. Așa vestimentați, trebăluiau împreună în presupusa bucătărie, de fapt Aligrec se străduia să toace cu un laser bucata de gulie alfa-centauriană în timp ce Alix îl tot boscorodea cu vocea lui pițigăiată că nu face bine, că nu face destul de repede, că numai îl încurcă, deci ca sa fiu scurt, îi reproșa că nu e bun de nimic.

     Viața asta în comun a celor doi nu știu dacă are vreun statut anume fiindcă fiind a-sexuați sau uni-sexuați, ideea de familie este un non sens. Probabil că în lumea lor regulile sunt diferite de ale noastre și cei doi au fost pur și simplu repartizați în aceeași locație, ca la căminele studențești de acum patru zeci de ani  de la noi. Și având în vedere că gătesc împreună, se pare că au fost repartizați din greșeală la un cămin de familiști. Oricum, Alix și Aligrec formează o unitate omogenă cu interese comune: Alix să fie mulțumit.

     Dar să sărim câteva minute alfa-centauriene, care pentru noi ar fi câteva ore și să urmărim mai departe cum se desfășoară viața celor doi. Având în vedere avantajul a-sexualității sau a mono-sexualității, Aligrec nu era mai niciodată nervos și pe Alix nu-l durea niciodată capul. Perpetuarea speciei se desfășura după necesitățile cerute de societate prin tăierea unui tentacul de la piciorul stâng și amplasarea lui într-un câmp de radiații infra roșii timp de echivalentul a nouă luni pământene. Fiecare individ provine dintr-un tentacul și individul de la care provine este părintele lui. Așa că azi va apărea la masa de duminică părintele lui Alix, cel care și-a dat tentaculul pentru a-l crea. Această vizită este așteptată cu nerăbdare de Alix și din contra de Aligrec. Motivele sunt relativ simple: Alibaba, să-l numim așa pe părintele organic a lui Alix, este o făptură interesantă dar plină de inițiativă, poruncitoare, gălăgioasă, plină de toane dar se potrivește foarte bine cu Alix care a primit probabil prin tentaculul de la piciorul stâng toate aceste minunate calități, lucru pe care Aligrec înțelege  să le suporte și să le înțeleagă la Alix, care este partenerul său de comunitate dar nu vede de ce să le suporte  la acest individ plin de ifose, Alibaba. Dar nu zice nimic. Întâi de teama că Alix o să-l termine cu reproșurile după plecarea lui Alibaba și de gura acestuia din urmă (mă rog, trompa) dacă ar îndrăzni să comenteze ceva, oricât de neînsemnat ar fi acest comentariul.

     Masa s-a desfășurat în condiții bune. N-a criticat prea mult mâncarea, nu l-a atacat prea mult pe Aligrec, au disecat pe rând împreună cu Alix toate cunoștiințele și co-tentacularii lor și a plecat fără să trântească ușa, nu de alta dar fiindcă la ei ușă nu există.

     Reinstaurată liniștea calotei, Aligrec se întinse pe o pernă levitantă, se ancoră cu tentaculele de la picioare, toate douăsprezece, fiindcă încă nu avea urmași si începu să scoată niște infra sunete pe trompa care vibra în ritmul lor. În timpul ăsta, Alix se mișca agitat, telepatizând cu amicii care tocmai se întorseseră de la un concert de pe gălăgioasa planetă albastră unde farfuria lor zburătoare a avut o mică pană într-un loc unde o grămadă de ființe ciudate și negricioase s-au repezit la ei cu o un singur cuvânt pe care ei, evident, nu l-au înțeles: „dășîmie”. Apoi Alix își schimbă haina cu una străvezie de casă, se puse în fata monitorului pentadimensional și se uită la ce se mai întâmplă pe alte planete.

     Aici se încheie această povestioară despre o zi din viața unor extratereștrii, ca norocul a- sau mono-sexuați și vă mărturisesc că sunt extrem de  mândru că am reușit să mă abțin să povestesc iarăși ceva în care vreo femeie, fie ea tânără sau bătrână, blondă sau brunetă, să fie cumva subiectul narațiunii. Sper că buna mea prietenă va aprecia asta.

***  Inapoi la cuprins

Extraterestrii

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .