Invitație la masă

     Am pus măsaiul alb pe masa din camera bună că azi am un gost la masă. O muiere. Nu una de-a noastră, din sat, o doamnă de la oraş, profesoară la liceu. Am cunoscut-o la băi, la Moneasa, când am avut un bilet de la sindicat pentru reumă. Or pus-o în cameră cu mine şi de-acolo o ştiu. Trei săptămâni am stat cu ea şi câte nu ştia doamna asta, că-i o doamnă, nu o fâşneaţă care se dă cu feștele şi alte sminteli ca să zică lumea că-i cineva. Nu, doamna asta e o doamnă de-adevărat, cu părul sur strâns împreună într-un conci, cu o rochie cu sucna până sub genunchi şi cu sveter tricotat din lână albastră. O doamnă, nu una din aia.

     Cât am stat cu ea mi-o povestit atâtea că nici nu ştiu cu ce să încep. Mi-o povestit că o făcut scoala normală şi după aia s-o dus studentă la Cimișoara patru ani, singură de capul iei, fără mumă, fără taică, numa ea singură, da o biruit. Uite-o acuma, profesoară la scoală, profesoară de geografie, nu de alte ălea. Că mi-o spus de nu ştiu câte ori că geografia e foarte importantă, că cine nu ştie geografie, ăla-i vai de capul lui. Apăi io mai mult de cât îi până la Cimișoara şi la Orşova, geografia mie nu   mi-o trebuit, da n-am vrut s-o supăr că-i o doamnă, doamnă    de-adevărat, nu o sclifosită din alea de-și văcsuie părul.

     M-o tot întrebat cum îi la noi prin sat, câte vite am, câte găini, câţi porci, dacă tai porcu’ iarna? Păi cum să nu-l tai, că așa-i din moşi stămoși. Iarna porcul, primăvara mielul. Când i-am zis de miel, odată o văd că s-o înnegrit la față şi i s-or încreţit sprâncenele stufoase, că n-are sprâncene din alea ciupilite cum le au altele, că numa‘ o lineie-și fac cu creionul chimic şi cred că-s mândre. Nu, ea le-o lăsat așa cum o făcut-o mumă-sa. O doamnă, nu o nima-n drum care se dă cu unsoare pe obraz ca să n-o prindă soarele. Că nici pe unghii nu s-o dat cu roșu ca alea de le-am văzut eu la mozi şi prin oraş, alea de se flendură cât îi ziua de mare să se uite bărbaţii după ele. Am întrebat-o de ce se strâmbă când aude de miel, o iei nu-i place mielul? S-o uitat la mine de mi-o venit să intru în pământ şi pe urmă m-o întrebat dacă    nu-mi pare rău să mănânc carne de animal? Pai de care carne dacă nu de animal. Că cucuruzul nu face carne. M-am uitat la ea cam cu frică, cam cu mirare şi i-am zis că nu, nu-mi pare rău. Atât i-o trebuit. Că o început cu morala de parcă eram la ea la scoală, că e păcat să mănânci ceva care are ochi, că animalul, ca şi omul, trăieşte şi gândeşte şi are un suflet. Apăi io să vă spun drept, la asta nu m-am gândit. Io am luat găina şi  i-am tăiat guşa dar nu m-am uitat în ochii ei. Mi-am întors capul că mi-o fost frică că mă stropeşte cu sânge. Mielul îl taie taica şi porcii vecinul, că el o fost bucătar la armată. Cred că nu asta o aşteptat ea de la mine că mi-o întors spatele şi două zile n-o mai vorbit cu mine. Șoadă muiere, da doamnă, cu așa o doamna n-o să mai stau eu în cameră niciodată. Noroc cu sindicatu’ că ne-o trimis pe amândouă la Moneasa la băi.

     După vreo două zile s-o înbunat şi o început să-mi explice că noi, oamenii, n-am avea dreptul de viață şi de moarte asupra a tot ce zburdă prin ogradă, că ar trebui să fim prieteni cu orătăniile, să le îngrijim, nu să le mâncăm. Asta n-am prea înţeles eu, așa că mi-o zis mai departe că unii oameni, tot mai mulți, or renunţat să mai mănânce carne şi că dacă o să urmăm exemplul lor, atunci în curând toată omenirea o să fie cum e ea acum şi sufletele noastre o să fie nepătate de sânge iar în viața următoare o să ne fie mai bine. Aici i-am dat dreptate. Că în viață următoare o să ne fie precis mai bine ca acum dacă acum nu mai avem voie să mâncăm carne. Că mai rău nu se poate. Și de ce să aşteptam să vedem cum e în viața ailaltă când o avem pe asta. A dat din mână şi am văzut pe ea că pentru moment a renunţat să mă mai convingă dar până la urmă tot nu s-o răbdat şi m-o luat iarăşi în focuri. Am tăcut încurcată şi am întrebat-o că dacă nu mănâncă carne atunci ce mănâncă? Apăi vă spun drept că ce mănâncă ea, la noi în sat nimeni nu s-a gândit să mănânce. Spanac fără lapte, că laptele îl luam de la gura viţelului, fără ouă că oul e sâmburele de viață viitoare şi tot așa. M-am gândit în capul meu, dar n-am vrut să zic tare, că dacă i-aș da drumul la asta prin șura de fân, aș face-o fericită. Dar cum aș putea asta? Asta-i o doamnă de la oraş, nu s-ar apropia nici la un kilometru de staule. Da, doamnă adevărată, cu ochelari cu ramă groasă, maro, nu cu sârmele alea subțiri, colorate, sub care scria ultima modă, așa cum am văzut eu în vitrină la opticar. Nu, ai ei erau cum avea bunicul când citea seara biblia. Da, doamnă, nu o fluşturatică.

     Când s-o făcut sorocul şi o trebuit să plecăm acasă, i-am zic că dacă vrea şi nu îi e ruşine, să vină la noi în sat să ne viziteze. Am zis numai așa, n-am crezut că o să vină şi uite acum mă omor să găsesc ceva cu care s-o omenesc. M-am uitat în şpais: şuncă, tobă, cârnaţi, slănină. În ogradă, găini, rațe, gâşte, curcani. În staul, vaca şi în cocină doi porci roz şi rotunjori de ți-i mai mare dragul. Ce să-i fac de mâncare? Mâncare vegetala, sau vegetizată sau vegetariană, că nici nu mai ştiu cum o zis că se cheamă. La noi se cheamă legume de cartofi. Dar fără carnaţi? Se cheamă mâncare de spanac. Dar fără un ou, o bucată de friptană, cum să-l mănânci? Ca şi în postul Paștelui mai dai pe-alături, da‘ mai acum? Am mai văzut eu o baba care trecea dintr-un post în ălălalt, da aia era cu credinţă în Dumnezeu, nu cu viața ce vine în care o să fie mai bine decât în asta. Cum se spune pe la noi: nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Ce-o fi după, nu ştiu, dar acum e bine, nu schimbam nimic.

     M-am tot învârtit prin gradină şi tot n-am găsit nimic care să meargă fără carne. Pe lângă gard, un munte de lobode, da’ cum s-o omenesc pe doamna cu lobode fierte în apă? M-am dus s-o întreb pe vecina, da s-o luat cu mâinile de cap că o crezut că e post şi ea o păcătuit de dimineaţă cu un dumicat de cârnaţ. Când i-am spus care-i treaba, ș-o făcut cruce și nu m-o crezut. O zis ca ea așa minune n-o mai auzit, da așa o fi la oraş, că la noi când vin goștii pui acolo lângă răchie şi un pic de cârnaţ, un pic de şuncă, un pic de brânză, un pic de slăninuță din aia roz de pe spatele porcului, păi cum altfel. Da‘ acum?

     Până la urmă am tăiat un pui şi în zeama după ce l-am fiert bine am băgat eu ce ştiu de la muma şi de la bunica că se bagă. Pe urmă am tăiat slănina mărunt, am fript-o şi în unsoarea aia am băgat spanacul fiert. Am scos puiul din supa şi slănina din spanac, ca sa fie fără carne şi m-am dus la poartă s-o aştept pe doamna.

     Iac-o că vine, fuga-fuguţa, cu sveterul ei din lână albastră şi când ajunge la mine, se uită şugubăţ şi mă întreabă: ei, te-ai mai gândit cum e cu animalele, să nu le mănânci? Daaa, i-am răspuns şi în gândul meu mi-am făcut cruce şi mătănii c-o mint așa în față. Uite, astea din ogradă îs numa’ de frumuseţe, ca să avem şi noi un suflet lângă noi, dar de tăiat, nici vorba.

     Pe urmă ne-am pus la masă în camera buna şi am cinstit-o cu rechia din prune bistriţe, că doar prunele-s de post şi am pus supa aburinda pe masă şi pe urmă spanacul. Când o terminat, s-o lăsat fericită pe spate şi s-o uitat la mine zâmbind. Ei, ai văzut că şi fără carne poate fi mâncarea gustoasă? Da, i-am răspuns. O minune, n-aș fi crezut. Și m-am gândit că duminică să mă cuminec dar nu ştiu dacă popa o să înţeleagă cu ce am păcătuit.