"Simţurile nu înşeală, judecata înşeală."  

(Goethe)

Memoria simțurilor

     Când spui că-ți amintești de ceva, imediat gândul ți se duce la imagini. La fețe de oameni, la întâmplări pe care le vezi cu ochii minții, vezi orașe, vezi păduri și lacuri, vezi munți în locuri frumoase, vezi mizeria în ochii unui bătrân pe stradă sau în ochii vreunui copil cerșetor într-o țară din orient. Iți amintești culori, iți amintești obiecte, iți amintești ghiozdanul de școală, maro, cartonat, îl vezi în spatele tău, un omuleț îmbrăcat în uniformă prea mare intrat pe poarta școlii. Vezi poarta școlii, uriașă în ochii tăi, vezi clădirea în care doisprezece ani ai stat zi de zi, vezi coridoare întunecoase în care școlari mici aleargă râzând, în care perechi îndrăgostite se ating fugar crezându-se neobservați de nimeni. Pe unii ți-i amintești fiindcă le mai vezi fețele tinere și fericite dar nu le mai știi numele. Vezi în bănci, în pauze scurte, colegi concentrați, unii speriați, care învață în ultima clipă lecția pentru cinciul salvator sau pentru zecele premiantului. Îi vezi și ți-i aduci aminte. Îi vezi.

     Sau îi auzi. Când spui că-ți amintești, iți amintești cântecul de acum mulți ani pe care l-ai fredonat până când  îl urai și nu puteai să-l faci să nu-ți mai joace în minte. Îl auzi și iți amintești fragmentar cuvinte, versuri, figura cântărețului, figura fetei sau a băiatului cu care ai dansat pe melodia asta la reuniunea de sâmbătă din sala mare a școlii. Auzi o voce care iți aduce aminte de profesorul de istorie sau de mama colegului tău, auzi un foșnet de frunze și-ți apare în fața ochilor pădurea bătrână de stejar unde ai drumețit cu prietenii tăi și apa robinetului te duce cu mintea la cascada din munte. Toate aste sunete îți trezesc memoria, îți trezesc imaginile amintirilor, unele bune, altele rele, unele frumoase, altele niște coșmaruri. Lucruri și făpturi uitate care-ți apar scurt, din neant, readuse de o culoare, de o imagine, de un sunet.

     Da, când iți amintești te gândești la imagini și sunete. Sunete și imagini. Dar ce-i cu celelalte simțuri?

     Îmi aduc aminte de gustul celei mai bune înghețate pe acare am mâncat-o vreodată. Am mâncat-o la Paris, în spatele catedralei, pe insula Saint Louis, o înghețată de fistic. Îmi amintesc perfect gustul ei și vag, văd cu ochii minții înghețata aceea verzuie, nimic impunător în aspectul ei dar ce savoare… Și văd străduța îngustă și forfota turiștilor fără griji în umbra mândrei  biserici. Îmi aduc aminte de gustul înghețatei de smochine undeva în Italia, pe străduța abruptă din Cinque Terre unde smochinele veneau proaspete din gradina din spatele casei, înghețată făcută atunci și acolo, păstrându-și aromele nealterate, pure, suave și gândul îmi fuge la casele colorate, la casele cu fațada ascunsă în tufe de bugamvilia, gata parcă să alunece în mare pe strada prea înclinată. Gustul ei mă duce la plaja îngusta cu umbrele colorate, la apa călduță în care am umblat cu pantalonii suflecați. Îmi aduc aminte gustul înghețatei din bistroul Chez Marcel din Montparnasse. Numele spunea totul „Mélodie de chocolate glacé”. Îi simt savoarea și văd mese mici și pătrate acoperite cu fețe de masă în pătrățele alb și roșu, văd ospătarul stilat care ne roagă să-i permitem să ne alcătuiască el meniul, meniu minunat și delicat cum numai francezii pot să-l combine și această melodie de ciocolată delicată ca o încununare a acestei mese minunate. Da, și gusturile creează amintiri. Iar înghețata e o plăcere efemeră ca și amintirea ei. Fiindcă nu poți s-o savurezi prea mult timp, oricât ai vrea fără să-ti curgă neglijenta pe degete. Dar să o mănânci în grabă e o blasfemie.

     Îmi aduc aminte de mirosul de școală, de pardoseli date cu motorină, de mirosul de uniformă și mirosul de tinerețe și văd dintr-o dată totul, prieteni, colegi, profesori, cancelaria unde cu groază intram dacă neapărat trebuia. Miros de primăvară când sângele clocotea în noi inconștient mai rău decât oricând, mirosul de țigară pe care o fumam pe ascuns cu colegii pe marginea râului. Văd țigările stâlcite, ascunse prin cine știe ce buzunar al uniformei să nu le găsească părinții. Simt mirosul de vară și văd vacanțele lungi, îmi văd prietenii arși de soare, veseli, fără griji, râzând, cântând, făcând glume, necăjind fetele. Simt mirosul de toamnă, de septembrie, de începutul școlii și gândurile mă duc la mirosul pănușilor de porumb când ne duceau cu școala să-i culegem, văd șirurile lungi unde fete și băieți culegeau laolaltă, bucuroși de intimitatea acestor rânduri ca niște ziduri înalte, paralele, aud chiote și câte o vorbă de ocară a vreunei fete către vreun băiat prea îndrăzneț. Simt mirosul de zăpadă și văd dealurile albe și săniile și veselia și aburii ieșiți pe gură. Pe noi, încintați de atâta zbenguială. Simt mirosul unei foste iubite și îi simt pentru un moment căldura, așa cum a fost și cum nu mai este, îmi amintește de clipe care atunci au fost minunate și acum amintirea lor rămâne minunată. De mirosul copilului meu când era micuț de tot și îmi amintesc de toată copilăria lui, cu bune și cu rele, cu lacrimi și cu somnul liniștit de îngeraș.

     Simt mirosul de mizerie și sărăcie și văd copii chinuiți și oameni în zdrențe, case dărăpănate și străzi murdare, miros de gaze eșapate de mașini vechi și răblăgite, miros de boală, miros de moarte. Și atunci mirosul asta te duce la amintiri din multe locuri din lumea asta mare unde oameni ca mine și ca tine flămânzesc și suferă, oameni a căror vise sunt pentru noi normalul de fiecare zi. Simt mirosul de ulei de armă și de praf de pușcă și îmi amintesc de lunile de armată cu trageri de noapte pe ger dureros, ca să fim gata să omoram, să fim gata să schilodim. Da, mirosurile pot să-ți aducă amintiri foarte frumoase dar și coșmaruri, multe coșmaruri.

     Mă bucur de fiecare simț al meu, că e văz, că e auz, că e gust, că e miros, că stofa asta, pipăind-o îmi aduce aminte de spatele catifelat atunci când dansam. Și toate creează o armonie complexă, unul trece într-altul, se completează, creează poezii sau, din păcate, amintiri pe care, dând din mâini, cauți să le alungi, cauți în jur ceva care să-ți abată atenția, cauți alt gând, mai frumos, mai comod. Uneori reușești, alteori nu. Poți să le combini în povești reale sau imaginare, petrecute sau pe care am fi dorit să fie așa, în amintiri cum ni le aducem noi aminte, puțin falsificate ca se ne bucure, să ne facă fericiți. Ce-i rău în asta?

***  Inapoi la cuprins

Memoria simturilor

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .