"Femeile sunt mai bune la multitasking decât bărbații."
(Studiu BBC)
Multitasking
Dacă ați crezut că a fi bărbat e simplu, atunci ați crezut prost. De exemplu chestia cu multitasking-ul la bărbați nu funcționează. Un pas, pe urmă alt pas și încă unul. Numai așa. La urmă totul funcționează, e bine uns, pur și simplu totul e în ordine. A fost montat greșit? Ei și ce dacă. Funcționează și așa și dacă nu, atunci cândva o să-l reparăm. De la asta vine si chestia cu calendele grecești. Noi suntem deciși și mulțumiți indiferent ce facem. Nu regretăm nimic.
La femei e altfel. Indiferent ce s-a făcut, ce s-a cumpărat, după aia vine regretul: dacă nu luam culoarea asta și dacă îl luam mai mare sau măcar mai mic, atunci era mai bine. Mult mai bine. Dacă nu făceam…Si acest „dacă nu făceam” ne bagă pe noi bărbații în spital. Degeaba încerci să-i explici a mia oară că trecutul nu se poate schimba, că mașina timpului e doar o poveste, ce-a fost a fost și gata. Degeaba. Răspunsul e invariabil:
- Știu că nu se poate schimba, spun doar așa. Dar era mult mai bine dacă era totuși mai mare.
- Nu…se…mai…poate…schimba. S-a întâmplat deja. E în trecut.
- Da, da, da. Știu. Spun doar că era mai bine dacă era mai mare, atâta tot. Nu știu de ce te enervezi?
Îți vine să-ți pui pistolul la tâmplă și pac, să apeși pe trăgaci. Dar calm (cel putina așa credem noi) taci și înghiți în sec și încerci să rezolvi eficient următoarea acțiune. N-apuci s-o termini că vin cu o sarcina nouă:
- Crezi că ai putea să încerci să repari tocul la pantof?
- Da dragă, doar să termin cu asta.
- Bine, și după aia ușa care scârțâie…
- Da dragă, să termin întâi asta.
- Și mașina de cafea…
Nu mai răspunzi. Lași treaba pe care ai început-o, iei pantoful cu tocul rupt în mână, pe urmă-l lași așa stricat și iei uleiul dar nu ajungi la ușă că te oprești la mașina de cafea pe care n-o mai repari fiindcă ești obosit și ți-e lehamite de atâta muncă, de atâtea sarcini, te dor picioarele de atâta umblat de la o sarcină la alta, așa că te întinzi pe o sofa să te odihnești un pic, cu telecomanda în mână, încercând circular să găsești vreun meci de la canalul unu până la canalul trei sute nouă zeci și șapte, timp în care adormi și sforăi câte cinci minute cu zece minute pauză. Dar nici măcar somnul nu poți să-l duci la bun sfârșit că vin întrebările:
- Ai reparat tocul? Aoleo ce scârție ușa asta. Aș bea o cafea, e gata mașina?
Părerea mea e că Napoleon era femeie, chiar dacă se pretindea altfel. Nici un bărbat adevărat nu poate rezolva mai mult de o sarcină deodată. Femeile da. Gătesc, se uită (conștient) la emisiunea de bârfe, telefonează cu o prietenă și-i povestește ăleia în paralel ce bârfe a văzut și ce mâncare gătește. Și în același timp mai are timp să-ți dea și directive: toc pantof, ușă scârțâit, mașina de cafea. Sunt uluitoare, trebuie să recunosc. Nu că aș vrea să fiu femeie, dar asta cu multitasking-ul mi-ar place să o am. Nu suntem noi de vină. S-au făcut teste care arată clar că femeile pot și noi nu. Deci e dovedit științific. Atunci de ce nu ne cred că noi nu suntem capabili de asta. Dacă le întrebi pe ele:
- Mi-ai calcat cămașa?
- Da.
- E gata mâncarea?
- Da.
- Mi-ai cusut nasturele?
- Da.
Și toate astea concomitent. Ele pot. Nu e meritul lor. Așa a vrut natura. Le-a dat darul ăsta ca să poată să ne scoată pe nas cât de incapabili suntem. Și natura asta poate fi parșivă câteodată cu noi. Da, da…
Acum mă duc iarăși să-mi fac treaba. Și pun pariu cu oricare dintre voi că nici nu încep, că îmi și spune: tocul, ușa, cafeaua. Mama ei de viață…
*** Inapoi la cuprins
Multitasking
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .