Cuvânt înainte
O prietenă de-a mea mi-a spus odată că ne vom întâlni cândva pe planeta poveștilor mele. Cred că a spus-o în glumă sau așa, metaforic, dar planeta poveștilor mele chiar există. Planeta asta e în capul meu, plină de amintiri care se mișcă libere, se ascund, ies din nou la iveală, se întâlnesc una cu alta și câteodată se aliniază frumos, una după alta și fac o poveste. Eu n-am nici o influență asupra lor, vin, pleacă fără să mă întrebe, câteodată mă chinuie, câteodată mă bucură, câteodată încerc să le alung, câteodată le rog să rămână.
Planeta asta e o parte a mea, fără să fie însă în întregime eu fiindcă e așa de independentă încât parcă e un organism separat, obositor câteodată, fascinant și fermecător când vrea, e ca un parazit care își soarbe inspirația din experiența vieții mele din totdeauna, nepăsător dacă vreo amintire e pentru mine dureroasă sau jenantă, poruncitor când vrea ceva, lingușitor, parșiv, mincinos. Eu sunt doar gazda acestui chiriaș haotic și neliniștit
Pe planeta poveștilor mele e loc pentru orice și oricine. Aici își găsesc loc prieteni, întâmplări uitate de mult, tot felul de prostii pe care eu le cred interesante și alții nu, gânduri ascunse pe care nu le-aș spune nimănui niciodată și care se plimbă nude, încercând să scape uneori, uneori scapă si nu le pot controla și îmi pare rău că au scăpat, uneori lucruri pe care le-aș striga în gura mare dar mi-e frică, sau mi-e rușine, sau n-am cui. Pe planeta poveștilor mele vin și pleacă oameni în fiecare clipă, unii rămân mai mult, alții mai puțin, pe unii îi plac, alții îmi sunt indiferenți, mulți se învârt în jurul ei ca niște sateliți mai mult sau mai puțin ordonați, ca legați cu fire nevăzute de mine, prieteni care au fost, prieteni care sunt, prieteni care au fost si încă sunt.
Planeta poveștilor mele s-a născut odată cu mine și va trăi după moartea mea prin amintirile altora și se va stinge încet, încet în timp până o să devină o gaură neagră pe care n-o s-o mai vadă nimeni. O gaură neagră în care nimeni nu va mai ști ce-a fost.
Mi-ar place să pot ordona tot haosul ăsta de pe planeta poveștilor mele, să le pun în sertare, aici amintirile din copilărie, dincolo dorințele, amăgiri, iubiri, bucurii, să le țin sub cheie și să zic: acum doar tu și tu. Dar nu reușesc, ele se mișcă alandala, intră, ies, ca într-un vis și câteodată mă domină complet, mă împing către o bucată de hârtie, îmi pun creionul în mână și îmi mișcă degetele în ritmul cuvintelor, fără să mai pot gândi și scriu propoziții și fraze ce n-au câteodată sens dar legate de altele formează un fluviu de cuvinte care curge și curge până la ultimul punct al poveștii. Și atunci știu că am terminat. Că a terminat să mă mai comande. Atunci citesc cu teamă ce am scris, câteodată îmi place, câteodată nu, câteodată am scris cu răutate, câteodată cu tristețe sau mucalit, câteodată fantezia se amestecă cu realitate, de multe ori amintirile îmi domină povestirea, amintiri din copilărie, din tinerețe, amintiri despre persoane dragi sau întâmplări aiurea. Aș vrea să întreb planeta poveștilor mele: ce-ai vrut să spui cu asta, de ce m-ai pus s-o scriu? Dar tace, lașă și mă lasă singur cu cenzorii mei, cu criticii mei cunoscuți și necunoscuți care așteaptă de la mine un răspuns, o explicație pe care eu nu o am. Aș vrea să le spun: nu mă întrebați pe mine, nu sunt eu vinovatul, e ea, planeta asta nebună care inventează povești, amestecă fapte, dar cine m-ar crede că e așa? Ar zice: un nebun. Nu vrea să spună, nu vrea să recunoască. Nici măcar n-aș putea să le-o iau în nume de rău. Au dreptate. Și mie mi-e greu să cred.
Dacă vei citi mai departe, atunci vei pași și tu pe planeta poveștilor mele...
Inapoi la cuprins
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .