"Veșnicia s-a născut în sat."   (Lucian Blaga)

Povestea lui Ion

  Aceasta este povestea lui Ion, țăran din Cocomârla, comuna Pițifelnic din Țara Gugulanilor. Desigur că o să vociferați, ce, ăsta-i nebun, ne duce cu pluta, își bate joc de noi, cine a mai auzit de o astfel de poveste? Ei, vreau să vă spun că se poate și că povestea asta este sută la sută adevărată, dacă nu în universul nostru, precis într-unul dintre multele universuri paralele în care mulți Ioni în multe Cocomârle își duc traiul. Și s-a întâmplat exact așa cum o să v-o povestesc eu.

     Ion s-a născut, așa cum e de presupus, în Cocomârla, dincolo de Godeanu, într-un sat în care parfumul de iasomie se amestecă într-un mod îmbietor cu cel de bălegar, în satul în care era o școală cu cinci elevi și un învățător cu ochelari rotunzi pentru toți cei cinci deodată. Satul ăsta era pe coasta dealului, ca să ajungi de la casa din vale până la cea de sus, unui orășean ca D-voastră  i-ar trebui un antrenament de cel puțin o lună și echipamentul adecvat, pentru cei din Cocomârla nu era nici o problemă fiindcă aveau timp, dacă plecau în zori de jos, seara erau din nou acasă cu cele două ouă după care s-au dus la văruica de la casa de sus. În Cocomârla nu există timp. Timpul s-a oprit aici.

     Daca Ion ar fi trebuit să-și facă un curriculum vitae, ceea ce nu era cazul, ar fi fost unul destul de scurt: s-a născut în Cocomârla, a trăit în Cocomârla, a murit în Cocomârla. Studii: primele patru clase în Cocomârla, următoarele patru în Pițifelnic. Locuri de muncă: țarina din deal – cules de mere; Vârful Gugu și împrejurimi – paznic la oi. Dar viața lui Ion nu e doar o bucată de hârtie cu date și informații. Nu, Ion a avut o viață complexă cu preocupări multiple, o viață de societate în mijlocul familiei care constituia cam jumătate din sat și a prietenilor, adică familia cealaltă din sat, cealaltă jumătate de sat și a avut chiar relații externe: cu cei din Pițifelnic.

     Dar să începem cu începutul. Când s-a născut Ion, era dimineață devreme, moașă nu exista în sat, bună-sa n-avea timp că mulgea vaca, așa că Ion a fost expulzat pur și simplu din pântecele mamei lui și a început să țipe. Întâi a supt de la maică-sa pe urmă, când maică-sa n-a mai avut lapte, a supt de la o capră, așa că, tehnic vorbind, Ion a avut două mame: pe Floarea a lui Târnu și pe Florica cea bălțată. Și pentru că numai una dintre mame îi putea schimba scutecele, jumătate din timp mergea fără ele, ceea ce nu era mare lucru, fiindcă în ograda mare în care alerga numai în cămășuță, pe lângă ce produceau orătăniile, nici nu se mai observa. Pe la vreo trei anișori a început să vorbească și să spună mama și tata, la care cei doi avizați, Floarea lui Târnu și Gheorghe a lu’ Gângăritu , veri primari  între ei, au fost foarte mândri de precocitatea odraslei lor. Când a venit timpul să meargă la școală, l-au dus de mână prima zi și l-au predat învățătorului cel cu ochelari rotunzi. Ăsta s-a uitat la el, a oftat și a zis în surdină, numai pentru el: încă un idiot.

     Școala se desfășura după un program aparte, adaptat condițiilor locale din satul Cocomârla. În zilele cu soare, se lucra în gradina învățătorului sau îi stivuiau lemnele. Dar asta numai în afara sezonului agricol, adică între primăvara la arat și toamna la cules, când școala era închisă. În zilele ploioase învățătorul încerca să-i învețe, indiferent dacă erau într-a întâia sau într-a patra, să citească și să socotească. Despre Schopenhauer și Kant a fost de părere să mai amâne iar cu matematicile superioare, adică mai mult decât adunat, scăzut, înmulțit și împărțit, la ce le trebuie de fapt. Lui Ion îi plăcea la școală, după clasa întâi știa deja să-și scrie numele cu litere mari de tipar și să socotească pe degete. Familia era așa de mulțumită încât în iarnă, la tăiatul porcului,    i-au adus învățătorului o pomana porcului ca lumea și o sticlă de țuică de prune bistrițe, de cea mai bună calitate, curată, fără pic de metanol.

     După cele patru clase, familia a fost de părere că prea multă școală strică creierului, așa că au hotărât că Ion ar trebui să preia sarcini serioase în gospodărie, cu oile, cu porcii, cu vacile și câte altele, dar legea-i lege, învățătorul i-a amenințat că-i anunță pe jandarm și pe primarul din Pițifelnic, așa că au cedat și cu lacrimi în ochi au acceptat să-l trimită pe Ion la școală la Pițifelnic. Nu le-a fost ușor, Pițifelnicul era departe, vreo trei kilometri de satul lor.

     La școala din Pițifelnic era cu totul altceva. Acolo erau vreo cinci zeci de copii, organizați pe două clase, a cincea cu a șaptea și a șasea cu a opta, cu doi profesori și un domn director cu sveter tricotat în casă și cu cravată de diverse culori, după care partid și care primar erau la putere. Și nu erau numai băieți, erau și fete zdupeșe, cu cozi groase și sâni mari, cu palme zdravene și coapse cât copacul, așa că pentru Ion, noua școală era ceva uimitor și fascinant, chiar dacă nu înțelegea mai nimic din ce se petrecea acolo.

     Când a ajuns în clasa a opta, deja îi mijise mustața și era mare și puternic. Și acolo, cu el în clasă, era una blondă care se tot uita din când în când la el, și atunci simțea el așa ca niște furnicături și repede lăsa ochii în jos. Nici el nu era sigur că-i place furnicatul ăsta sau nu și după câteva zile, nu mai putu răbda și-i spuse mumă-si ce și cum. Și începu Floarea să suduie, că ce crede el, chiar cu aia, păi știe el că aia e o străină, că nu-i din satul lor, e de departe, din Pițifelnic, că cine știe ce avere o avea și-i și bălaie, poate e nemțoane, Doamne iartă-mă. Ion se gândi cât putu el să gândească și-i dădu dreptate mumă-si, dar numai până a doua zi fiindcă atunci când bălaia se uită iar la el cu ochii ei albaștri, iar se roși tot și-l apucă furnicatul. Măi să fie, poate că-i blestem nemțesc de mă ia cu călduri când se uită asta la mine,are dreptate muma.

     Dar fata nu se lăsă așa numai cu uitatul și într-o zi îl împinse ca din greșeală într-un colț, după magazia de lemne și se lipi de el cât era de lungă. Pe Ion mai să-l ia cu leșin. I-ar fi dat o palmă dar nu era muierea lui și n-ar fi vrut să-și ridice familia ei în cap, așa c-o lăsă să se înghesuie în el și nu știu ce-i veni dintr-o dată, c-o apucă cu stânga de coada groasă, o trase către el și-și lipi gura de a ei, mai s-o sufoce. Dar asta numai o clipă, că se sperie așa de tare de ce facu că-l apucă un tremur de picioare și se așteptă acum, acum, să primească vreo scatoalcă sau să înceapă fata să țipe. Da de unde. Fata îl apucă zdravăn, îi mai dădu un sărut și o zbughi veselă către clasă.

     Acum am mierlit-o, și-a spus Ion, hărțuit între furnicături și frica de maică-sa și își tot frământa creierașul lui gingaș ce să facă, cum s-o dreagă. Pentru început, făcu ce-ar fi făcut fiecare: nu făcu nimic. Așteptă să vadă ce se mai întâmplă, dar de-a doua zi, de fiecare dată când codana îi făcea un semn cu ochiul, parcă venea o mână nevăzută și-l ridica, îl ducea direct în colțul de lângă magazia de lemne și o aștepta. După aia se zbenguiau puțin și gata.

     În vară  a venit vacanța și, dus cu oile la pășune, parcă dracul  l-a împins tot mai departe de sat până a ajuns lângă câmpul unde mândra, cu poalele legate în brâu și cu cămașa descheiată întorcea fânul și-l clădea frumos în căpițe. Atunci uită Ion de oi, uită de maică-sa și deodată se pomeni cu fata în brațe în grămada de fân.

     Când a ajuns acasă, încă mai avea pe haine fân și pe față bucurie. Când l-a văzut maică-sa, a priceput. L-a întrebat numai scurt: cu bălaia ? Dac-o lași grea, te duci cu ea în lume.

     Asta n-a știut ce înseamnă, dar a lăsat-o grea. După ce-au bătut-o bine, și fata a marturisit cu cine, dar nici ea nu știa săraca ce se întâmplase de se îngrășase așa de repede.

     Acum nu mai era timp de pierdut. Au tăiat vițelul, au tăiat doi porci, au scos țuica veche din pivniță și au făcut nunta. Toți au uitat de ce petrec, dar petreceau de minune, numai cei doi copii stăteau amărâți la masa mirilor, ea îmbrăcată în alb, el în negru cu floare la butonieră și o pălărie prea mare pe cap, s-ar fi dus și ei săracii să se joace cu ceilalți copii dar când s-au uitat cele două mame urât la ei, n-au mai zis nici pas. După nuntă, fiecare dintre ei s-a dus la casa lui, Ion cu ai lui, mireasa cu ai ei. De văzut nu i-au mai lăsat să se vadă decât prin gard și la biserică și când s-a născut copilul, un băiat de l-au numit Matei, au mai lăsat și ei, parinții, și le-a dat voi să se joace cu el la amândoi.

     În sat era cam așa:  de o parte se strângeau feciorii, dincolo fetele satului, așa pe înserate și-și făceau cu ochiul și râdeau pe înfundate între ei, povestind unii despre alții. Dar Ion și cu bălaia erau luați cu nuntă, nu puteau nici să arunce priviri cu subînțeles la alții dar nici ei împreună nu puteau să stea singuri că i-a zis tata socrul: dacă o mai atingi o dată până nu v-ați luat legal la optsprezece ani, te tai. Nu era de șagă. Ședeau amândoi amărâți și se uitau cu jind la ceilalți cum râd și-și fac semne de iubire și așteptau să treacă timpul.

     Când au împlinit amândoi optsprezece ani, i-au luat și i-au dus la primărie și le-au făcut acte în regulă. De-acum erau om și muiere și puteau să locuiască împreună. N-a fost nici sărbătoare, nici bucurie, a fost doar un lucru de împlinit. Au ciocnit un pahar și au plecat care la treaba lui.

     A trecut atâta timp de când n-au mai fost împreună și nu s-au mai atins că și sufletele lor s-au răcit unul de celălalt. Când au ajuns în patul lor, au fost timizi și neajutorați, aproape că n-au știut ce să facă. La urmă și-au făcut datoria și-au adormit. Când s-au sculat, în zorii zilei, au mâncat ca toți ceilalți și fiecare și-a văzut de treabă. Acum erau o familie și fiecare știa ce are de făcut și încetul cu încetul, au început să se obișnuiască unul cu altul, să râdă împreună, să se iubească iarăși cu foc și să încerce să-și facă viața frumoasă. Pe urmă au mai avut doi copii, o fată și încă un băiat, toți blonzi și dacă ar fi o poveste normală, aș zice că dacă n-au murit, mai trăiesc și azi fericiți. Dar asta nu pot s-o verific, dacă s-a petrecut în alt univers oricum n-am cum s-o fac, iar dacă nu, Cocomârla e oricum alt univers.

***  Inapoi la cuprins

Povestea lui Ion

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .