"Iubirea nu se poate măsura, dar poți s-o dăruiești fără măsură…"  

(Maica Tereza)

Privind iubirea

     Când hormonii se liniștesc, începi să vezi iubirea cu alți ochi. De fapt de abia atunci începi s-o vezi, până atunci ai simțit-o doar. Începi s-o vezi în ochii și gesturile altora și descoperi cu uimire că gesturile lor, privirea lor, îți sunt familiare, de parcă ar fi ale tale în amintiri rămase undeva ascunse în vreo circumvoluțiune cerebrală. Uneori asemănarea  e atât de flagrantă că pentru o clipă crezi că ai un déjà-vu, că asta ai mai trăit-o o dată, cel puțin o dată. Dacă ai avut noroc și-ai trăit-o, acum o poți redescoperi zi de zi fiindcă acum ai ajuns la momentul când poți analiza ce vezi cu minte limpede, fără sentimentul acela de neputință de a gândi clar, fără acel sentiment că poți crede orice indiferent dacă e adevărat sau nu.

     Și vezi doi tineri, tăcuți și concentrați, vis-à-vis în trenul plin, îi vezi citind atent. Și îi vezi cum deodată ridica amândoi capul și se observă unul pe celălalt. Colegi, cunoștințe poate. De când până atunci fețele lor concentrate urmăreau rândurile cu o cută de încruntare pe frunte, deodată vezi două fețe relaxate, zâmbitoare, fericite. Ea-și lasă cartea pe genunchi și începe să vorbească, să vorbească mult, gesticulând larg, elegant. Își trece mâna prin par, des, îl aranjează cochet. Acum, picior peste picior, își scoate fularul subțire de la gât și-și descheie paltonul, lăsând un val de parfum cald să se împrăștie în jur. Vorbește. Vorbește despre școală, despre profesori, o mică bârfă pe care i-o șoptește, așa, ca fiind cel mai mare secret, aplecându-se către el. El își apleacă urechea și se ating ușor. Vorbește și la fiecare două propoziții îi atinge mâna ca și cum ar vrea să întărească prin asta adevărul celor spuse de ea. El o privește în ochi, vădit concentrat nu la ce spune ci în a se controla s-o privească mai departe în ochi. Să nu-și lase ochii să coboare asupra sânilor, asupra genunchiului dezgolit. E greu. Se uită în stânga și în dreapta ca un pretext și în mișcarea asta își aruncă privirea scurt, crezând că nimeni nu-l observă. Răspunde cu da și nu, zâmbește, își îndreaptă spatele și încearcă să-și lățească umerii. Se mângâie pe bărbie să vadă dacă nu e prea nebărbierit dar dacă totuși e suficient de nebărbierit ca să arate ca un bărbat adevărat. Când îi răspunde, ea întoarce capul într-o parte, ușor plecat, ca și când ar fi mirată de răspuns și se uită la el cu coada ochiului, cu sprâncenele ușor ridicate, cu zâmbetul pe buze. Chiar așa a fost? Nu pot să cred! E extraordinar ce spui! Da, e extraordinar ce-am spus, indiferent      ce-am spus. Dar oare ce-am spus? Ah, n-are importanță. În jurul lor parcă nu e nimeni în învălmășeala asta din tren. Doar ei doi și privirile lor.

     Și te uiți la ei și dacă ai noroc, amintirile refac pentru un moment cât de cât senzația pe care o aveai dar cerebralul învinge. Te uiți cu duioșie la ei de parcă ai fi tu și ai dori ca clipa să rămână veșnic. Apoi te uiți mai departe în jur și vezi alți oameni care se privesc, bărbați luptându-se cu criza vârstei de mijloc, căutând privirile enervate ale vreunei domnișoare care încearcă să citească o revistă fără să fie cercetată de sus și până jos și care se uită iritată după vreun loc liber altundeva. Sau vreo femeie în a doua tinerețe, îmbrăcată ca în prima, inconștientă de schimbări sau oarbă la ele, căutând privirea bărbaților, indiferent de vârstă ca să-și poată dovedi că timpul  s-a oprit acum vreo douăzeci și cinci de ani. Am fost și eu așa? Posibil.

     Privesc iubirea, e peste tot căci fără ea nu avem sens. Unele sunt vijelioase, altele tandre. Privesc iubirea care se naște cu noi și trăiește în alții după noi. N-o poți nega, n-o poți neglija, dar o poți trai indiferent de anii pe care-i porți în cârcă. Doar în alt fel.

     Cândva ajungi la vârsta când îți poți permite să privești  iubirea altfel. Ajungi sa te uiți la o fată frumoasă  ca la o operă de artă, o artă a naturii. Ajungi să-ți poți permite să-i spui soției: uite ce frumoasă e fata aia! Și ea o să mormăie un „da” pe care nu știi unde să-l pui, un amestec de puțină gelozie nejustificată și o mare doza de indiferență. Și-atunci știi că ești bătrân. Nu și iubirea ta.

*** Inapoi la cuprins

Privind iubirea

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .