"Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul."   (Octavian Paler)

Și totuși se schimbă

     Ai zice că într-o viață de om lumea în jurul tău nu se schimbă prea mult. Ce înseamnă câteva zeci de ani în istoria lumii? Ai zice că viața ta se schimbă mult fiindcă pentru tine viața ta e lungă, pentru istorie, o clipită.

     La noi acasă venea toamna un pribeag să taie lemne. Nu știu dacă avea casă sau pribegea prin lume cu pânza lui lungă de fierăstrău, cu desaga în dungi, cu o căciulă de blană jerpelită pe cap și cu un cojoc din oaie mițoasă, până la pământ, că era vară, că era iarnă. Avea mâinile muncite, crăpate de muncă, vorbea puțin, punea bucata de lemn pe capra de tăiat și de dimineața până seara auzeai sunetul monoton al fierăstrăului lui: hârș-hârș, hârș-hârș. Se scula în zori, bea păhărelul de țuică pe care bunica i-l punea în față, pe urmă mânca în tăcere ce primea, când găta  scuipa în palme și se apuca de tăiat. Încet, sistematic, dozându-și forțele cu înțelepciune. La prânz mânca supa de cartofi cu multă slănină în ea, pe urmă mâncarea de fasole verde din gradină, făcută groasă, cu carne, mai primea un păhărel de țuică, fuma o țigară ieftină și tăia mai departe până seara. Dormea în șura de lemne, pe cojocul lui mițos, n-avea grabă, muncea o zi, două, o săptămână, până găta toate lemnele și erau toate frumos stivuite pentru iarnă. Pe urmă îl plăteam, nu cerea mult, doar pentru țigările Mărășești, băga în desagă sticla cu restul de țuică ce-a mai rămas, tabla de slănină ce i-o dădea bunica, un codru mare de pâine, zicea sărumâna și pleca alături la vecinul, să-i taie și lui. Nimic nu l-ar fi scos din munca lui, din timpul lui, din ritmul lui, răspundea scurt dacă îl întrebai ceva și tăia mai departe. Hârș-hârș, hârș-hârș…

     Când intrai în gradină, te izbea mirosul de frunze de tomate amestecat cu cel de ceapă și de garofițe, toate aromele se îmbinau într-un miros complicat, puțin de-acolo, puțin de dincolo, alegeam alene roșia cea mai mare și mai coaptă, mușcam din ea, era dulce și acrișoară în același timp, îmi curgea zeama pe bărbie, o ștergeam cu dosul palmei și mușcam încă o dată. De pe acoperișul șurei gungureau doi porumbei gri, albinele zumzăiau, din când în când se auzea departe vreun câine, vreun muget de vacă sau un cotcodăcit de găină, totul părea nemișcat, ars de soare în pacea și liniștea asta. Pace. Liniște. Pace și liniște.

     Pe strada neasfaltată treceau poate de trei ori pe zi, când nu era zi de târg, câte o căruță încărcată până la cer cu fân, alergam în urma ei să tragem în noi mirosul de fân proaspăt, deasupra stătea omul ce ținea frâiele cailor, mergea încet, n-avea grabă.

     În oraș erau trei mașini, patru dacă socoteai și taxiul vechi cu care mergeam la gară, la accelerat. În oraș erau trei televizoare cu câte o antenă cocoțată la câteva zeci de metri, la care se vedea, dacă vremea era bună, cu mulți purici, vreo emisiune pentru copii sau vreun meci de fotbal în alb și negru.

     Dacă mergeai pe stradă, te întâlneai cu unul și cu altul, mai întrebai: ce mai faci? Ce să fac, bine, cu necazurile mele. Dumneata? Am doi nepoți. Să-ți trăiască! Mulțumesc! și plecai mai departe, oriunde ajungeai repede, mergeai pe picioare sau cu bicicleta, cărai kilogramele de zahăr pentru marmeladă în plasa de pânză cu inele de lemn pe cârma bicicletei. Marmelada se fierbea în căldarea pusă pe pirostii în mijlocul curții, amestecam toată ziua la magiunul de prune sau la marmelada de măcieșe cu o lingură cu coadă lungă, să nu se prindă de fundul de aramă, mestecam și vorbeam, mestecam încet, lent, cu mișcări ample, până seara.

     Și sunetele erau lente, veneau de ici de acolo, de la vrăbii, de la ciori, de la vacile care se întorceau seara de la păscut, sunete monotone, plăcute. Telefonul suna de două, trei ori pe zi, sunai la centrală, vă rog faceți-mi legătura cu numărul 200. Eu v-o fac dar să știți că nu e nimeni acasă, doamna e în piață. Ah, mulțumesc, o să sun mai târziu.

     Acolo era râul, molcom, susurând plăcut, ore întregi stăteam cu undița pe malul lui pentru doi, trei peștișori pentru care nu se merita să încingi uleiul în tigaie. Ne răcoream în apa dacă ne era prea cald și pescuiam mai departe.

     Pe urmă au fost zece mașini și două zeci de televizoare, pe urmă o sută de mașini, două sute, cinci sute de televizoare, fără purici, colorate, pe urmă strada n-a mai fost cu gropi, asfaltul mirosea a benzină și avea pete de ulei, străzile și-au tăiat drum prin livezile de odinioară și au defrișat pădurile, o mie de mașini, zece mii de televizoare, un milion de pete de ulei. Cu bicicleta trebuie să te dai la o parte în fața mașinilor grăbite, claxoane, frâne peste tot. Motoare prea ambalate, chinuite, mai repede, mai repede! Telefonul a primit o roată cu numere, apoi taste, sună la fiecare oră, vorbim să vorbim fără să spunem nimic. Pe urmă au venit telefoanele mobile și alte milioane de televizoare care funcționează zi și noapte, reclame la lapte, la săpunuri, la medicamente. Mobilele sună peste tot, în case, pe stradă, în biserici. Fiecare cu alt fel de a suna, melodii, sonerii. Unde ești? Sunt la mol să cumpăr ceva. Lume multă, înghesuială, oameni grăbiți ce împing cărucioare pline cu cumpărături, nervoși, agitați, ne grăbim, îi împingem pe ceilalți să meargă mai repede, să ieșim de aici, să intram alături, cu alt cărucior pe care să-l umplem. Vrem mai mult, tot mai mult, nu ne mai ajunge timpul să putem cumpăra cât am vrea să cumpăram fiindcă pentru asta trebuie să muncim mai mult, mai repede, o mașină mai rapidă să nu pierdem timpul când ne deplasăm dintr-un loc în altul, cumpăram de toate, mâncăm prea mult, prea repede, cumpărăm să mâncăm, cumpărăm medicamente ca să ne simțim bine după aia, pastile de durere de cap după toată agitația zilei. Toți vorbesc, toți telefonează, uite ce film am primit de la vărul, muzică tare, rock, hip-hop, manele, totul se  învârte în jurul tău într-un ritm drăcesc. Mai mulți cai putere, mai mulți bani, mai mulți prieteni necunoscuți în Facebook, mai mulți psihiatri. Și cândva îți cauți un loc în vacarmul asta, te întinzi pe spate, închizi ochii și încercând sa readuci pacea timpurilor trecute, iți spui: sunt calm... liniștea mă-nconjoară... în jur e numai liniște și pace... ommmmmm… ommmmmm…

***  Inapoi la cuprins

Si totusi se schimba

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .