"Taina farmecului tinereții nu stă în puterea de a făptui orice, ci în puterea credinței că poți făptui orice."  

(Ivan Sergheievici Turgheniev)

Tinerețe

Când mă uit la ei, la cei doi tineri de pe banca de acolo, nu pot să nu zâmbesc şi parcă mă cuprinde şi pe mine, aşa, o bucurie pe care am crezut-o de mult uitată. Nu fac nimic deosebit, doar râd, vorbesc, în fiecare clipă au o altă grimasă. Nu pot auzi de aici de unde stau ce spun dar îmi pot imagina că doar nimicuri, tachinări, vorbe cu două înţelesuri pe care unul le spune şi celălalt se face că nu le înţelege. Simt ce vorbesc de parcă aș fi acolo cu ei, parcă şi fiinţa mea ar juca în paralel cu ei tot jocul ăsta minunat al tinereţii. Cât poată să aibă, optsprezece, douăzeci de ani? La graniţa între a nu-ţi păsa de nimic şi de a avea vagul simţământ că în curând tot acest zbor uşor va lua sfârşit.

     Doi tineri, un băiat şi o fată, bănuiesc de aceeaşi vârstă, bănuiesc că se cunosc de mult timp, poate colegi de clasă, poate prieteni de pe aceeaşi stradă. Nicio urmă de griji pe fețele lor destinse, nicio urmă de tristeţe. Tinereţea curge în valuri în jurul lor, plină de energie, de căldură, de bună dispoziţie. Îi simt fiindcă așa am fost şi eu cândva. Am crezut că totul e îngropat sub povara anilor, dar uite că, uitându-mă la ei, iese iarăşi la iveală. Eu am avantajul că-i înţeleg pe ei, ei nu m-ar înţelege probabil pe mine. Eu am avantajul lungii mele experienţe, bună sau rea. Ei au avantajul anilor din faţa lor, inocenţi şi neştiutori faţă de ce va veni şi din păcate va veni cândva şi pentru ei. Viața este o surpriză. Ei au avantajul libertăţii, a libertăţii nețărmurite, neînchistată încă în tipare şi dogme, un creier încă nespălat de o societate meschină. 

      Îi înţeleg şi totuşi dacă aș sta de vorba cu ei, nu m-ar crede că-i înţeleg. Ar fi convinşi că un om de vârsta mea nu mai e capabil, nu e vina lui, să-i înţeleagă. Nu din rea voinţă dar probabil ar gândi că lumea lor e diferită de lumea mea, lumea în care am trăit mai mult decât de două ori cât au trăit ei până acum. Ce-aș putea să știu eu despre ce se întâmplă acum, ar gândi ei? Poate că aș putea să înţeleg câteva picături dar nu esenţa. Nu ar crede probabil că pot înţelege foarte bine esenţa jocului lor minunat în a-şi zâmbi, în a spune vorbe cu două înţelesuri, în a se atinge ca din întâmplare, de a se privi direct în ochi. Ce-ar putea ochii mei cu pleoape coborâte şi înroşiţi de oboseala vieţii să le spună? Nimic. Așa ar spune dacă i-aș întreba, dacă aș avea curajul să-i abordez cumva. Ar crede probabil că sunt un senil care se bagă peste ei, unul care vrea să pară tânăr conversând vrute şi nevrute cu o generaţie pe care n-o înţelege şi nu poate s-o înţeleagă. Nici nu şi-ar putea imagina că ce văd eu la ei nu văd cu ochii ci cu ce stă în spatele lor, că așa cum sunt ei acum nu e o noutate, nu e ceva deosebit, așa au fost generaţii şi generaţii înaintea lor, toţi neînţeleşi de părinți, de bunici, de bătrâni ca mine.

     Eu n-am pretenţia că-i înţeleg în toate şi am conştiinţa că în multe chiar nu-i înţeleg dar în afara jucăriilor tehnice şi a cuvintelor noi legate de ele, în esenţă nu ne deosebim prea mult unii de alţii atunci când am fost la o vârstă similară. Iubirea e tot iubire, inconştienta e tot inconştientă. N-am fost nici mai buni nici mai răi decât ei acum. Doar învelişul era altul, doar hainele şi obiectele din jur. Noi, noi ca şi ei, în esenţă ne-am născut liberi şi optimişti iar dacă peste mine acum apasă povara anilor, asta nu înseamnă că toate gândurile şi toate amintirile sunt strivite şi ele cu ei.

     Aşa cum îi privesc, mă gândesc că pentru ei amintirile nu au mare importanţă. Pentru ei prezentul este aproape totul, la ce le-ar trebui amintirile aşa cum îmi trebuiesc mie? Pentru ei viaţa pestriţ colorată, lumea zgomotoasă de afară sunt prezentul, sunt ceea ce îi înconjoară acum, pentru mine viaţa şi lumea asta zace în amintiri. Amintiri frumoase, amintiri urâte, un morman de amintiri pe care vrei, nu vrei, le porţi cu tine de multe ori până la sfârşitul sfârşitului. Amintiri a unor fapte şi întâmplări care s-au întâmplat acum ani şi ani. Că am învăţat din ele sau nu, nu ştiu.

     Dacă m-ați întreba dacă aș schimba cu ei, n-aș şti cinstit ce să răspund. Ca să schimb cu ei ar însemna să şterg tot ce a fost trecut pentru mine, pe toţi cei pe care i-am iubit, tot ce mi-a fost drag. Dacă m-aţi întreba, probabil că totuși aș răspunde însă repede şi negândit că da, aș schimba cu ei. Dar asta doar acum, ca un sentiment de duioşie când mă uit la cei doi cum se mişcă așa de uşor, cum râd, cum  se tachinează, cum îşi spun vorbe cu două înţelesuri pe care unul le spune şi celălalt se face că nu le pricepe.

*** Inapoi la cuprins

Tinerețe

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .