Cuvânt înainte

Nu demult am avut un vis ciudat: se făcea că mă întorc pe urmele pașilor mei până departe în copilarie, până la izvorul pașilor mei, până la izvorul vieții. Și puteam să-i văd, unul după altul, întâi niște urme micuțe și gingașe, pe urmă a ghetuțelor de lac în alb și negru, apoi urmele tenișilor pe care îi dădeam cu cretă tot a doua zi ca să fie strălucitor de albi. Apoi pantofi, sandale, ici și colo urmele tălpilor goale și în final, urmele pașilor din ce în ce mai mărunți și nesiguri, însoțiți de câte o urmă mică și rotundă. Urma bastonului.

     Am încercat să reiau visul și ieri și azi dar n-am mai reușit cu toate că în minte îmi stăruie șirul pașilor ce se întind ca un șirag pe o linie ce se pierde la orizont. Un șir care mă obsedează fiindcă fiecare pas e o secundă din viața mea, un fapt, o lecție, o întâlnire, ceva frumos, ceva urât, nimic străin totuși, totul legat de mine, de trecutul meu.

     Dar viața e ciudată și plină de neprevazut. Așa cum privesc în vis șirul pașilor mei, îmi pare că viața mea a fost ca o linie dreaptă, fără suișuri sau coborâșuri, fără stânga sau dreapta. Și totusi e un șir plin de serpentine pe care, atunci când pășești pe ele în drumul  către izvor, drumul e uneori amețitor de întortochiat. Rămâi mirat, uneori perplex de ceea ce ai putut face și nu crezi că ai fost tu. Dar fiecare pas e o amprentă de neșters. Așa ai făcut, bine sau rău, așa a fost. Nimic nu mai poate fi schimbat.

   *** Inapoi la cuprins

Cuvant inainte

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .