Preppy

     Pe femeie o chema Maia Lascu şi lumea îi spunea Preppy. Porecla îi venea de la un fost iubit de-al ei din tinereţe care îi spunea aşa în glumă fiindcă fusese câţiva ani la o scoală preparatoare undeva în Anglia, unde tatăl ei a lucrat ca medic. Când am cunoscut-o eu, trebuie că avea vreo patruzeci de ani, o figură pe care cu greu o puteai citi când e serioasă sau când glumeşte. Călătorise mult prin lume şi putea să spună câte ceva despre o grămadă de lucruri şi de locuri pe care le-a văzut. O femeie plăcută, la care vârsta nu i-a alterat gândirea tânără şi în spatele ridurilor ochii îi străluceau ca la o fată de douăzeci de ani.

     Ne-am întâlnit întâmplator pe o terasă în Italia, la Siena. Un milion de turişti, aşa mi s-a părut mie cel puţin, se învârteau în vechea piaţă, restaurantele şi cafenelele din jur erau pline. Am aşteptat un timp până am prins un loc la o măsuţă cu două scaune, chiar în faţă. E ciudat cum, după ore de umblat pe picioare prin forfota cu zumzetul ei monoton, deodată te aşezi pe un scaun şi parcă toate oasele şi muşchii ţi se destind, creierul ţi se decuplează de la zgomotul de fond şi, cu toată mulţimea din jur, parcă te simţi singur, aproape că-ţi poţi imagina că vechea piaţă din faţa ta e goală. Parcă o linişte se aşterne peste tot şi rămâi doar tu cu istoria clădirilor vechi din jur. Și în liniştea asta o voce plăcută mi-a întrerupt meditaţia: „Nu vreau să deranjez, dar peste tot e așa de plin încât nu găsesc un loc să mă aşez şi dacă nu mă aşez în următoarele treizeci de secunde o să leşin şi conştiinţa Dumneavoastră n-o să vă lase să nu-mi săriţi în ajutor şi asta v-ar costa mult mai mult timp şi bătaie de cap decât dacă mi-aţi permite să mă aşez şi eu la masa Dumneavoastră”. Toate astea spuse dintr-o singură răsuflare, cu un zâmbet şăgalnic pe buze şi cu capul uşor aplecat. M-am trezit brusc parcă din transă, mi-au trebuit câteva secunde să mă dumiresc ce vrea şi când m-am trezit de-a binelea, am   poftit-o politicos: „Bineînţeles, luaţi loc vă rog. În piaţa asta plină ar fi destul de greu să vină maşina salvării dacă leşinaţi”. Am văzut pe chipul ei că i-a plăcut răspunsul şi, fără să pară a fi jenată, m-a măsurat de sus până jos apoi, parcă mulţumită de inspecţie s-a aşezat pe celălalt scaun.

     Câteva minute am stat tăcuţi privind piaţa. O tăcere forţată în care fiecare simte că ar trebui să spună ceva, indiferent ce banalitate, despre vreme, despre cât de frumos e oraşul sau orice altceva, dar parcă n-are curajul să fie primul care să deschidă gura. Eram doi necunoscuţi dar faptul că stăteam la aceeaşi măsuţă parcă ne unea puţin, parcă ne făcea să simţim că suntem ca un fel de pereche de turişti care-şi bea cafeaua într-o cafenea din Italia.

     Ea a fost prima care a deschis vorba. Mi-a spus că o cheamă Maia Lascu dar lumea-i spune Preppy. Am ridicat întrebător o sprânceană şi atunci mi-a povestit de unde venea porecla. M-a mirat uşurinţa cu care povestea lucruri nu intime, dar oarecum private, mi-a povestit cum i-a dat prietenul ei din tinereţe porecla asta după ce văzuseră împreuna „Love story”, mi-a povestit despre el, că nu l-a văzut de foarte demult, că probabil a uitat-o în atâţia ani de când s-au despărţit. Apoi mi-a povestit despre viaţa ei, de perioada nefericită din Anglia unde n-a reuşit să se simtă acasă, de multele călătorii pe care le-a făcut peste tot în lume. N-am vrut s-o întrerup cu niciun comentariu. Pe de o parte mă făcea curios să aflu cât mai multe, pe de altă parte mi-era teamă că la un moment dat se va opri din povestit şi o să-mi spună: „Și Dumneavoastră? "„ Și atunci ce aş fi putut eu să-i povestesc? Că sunt un tip banal, cu o meserie banală, trăind o viaţă banală într-un oraş banal. Și la cam asta s-ar fi rezumat povestea mea. Dar nu s-a oprit. A tăcut câteva minute, gânditoare, apoi a început să-mi povestească despre familia ei, tatăl, mama, unchi, mătuşi. A fost unicul copil al familiei, cumva răsfăţata de toţi, fără griji materiale şi aş fi zis că şi fără alt fel de griji. Dar când a povestit despre familie, am văzut pe chipul ei o undă de tristeţe. Aş fi vrut s-o întreb de ce? Aş fi vrut s-o întreb dacă e măritată, dacă are un prieten, cu ce se ocupă, unde locuieşte. Mi s-a părut că ceea ce ea povestea era doar  o faţetă a vieţii ei, partea pozitivă, partea frumoasă, partea pe care ea se convinge pe sine însuşi că e viaţa ei, încercând să facă pierdut, uitat, tot restul. De câteva ori a deschis gura să spună ceva dar înainte ca vreo vorba să fie rostită, tăcea parca încercând să reflecteze dacă asta trebuie spus sau nu. Cred că într-un fel a găsit în mine un interlocutor şi un ascultător destul de bun dar raţiunea îi spunea că sunt doar un străin, un partener de cafea pentru o oră într-o cafenea din Siena, nimic mai mult.

     Stăteam deja de mai bine de o oră la masă, turişti nerăbdători şi obosiți se învârteau în jurul nostru plini de speranţa că ne vom ridica de la masă. Terminasem de mult cafeaua şi ne dădeam şi noi seama că ar fi timpul să plecăm dar parcă ceva invizibil se opunea cu tărie. În final, am ridicat amândoi din umeri ca şi când am fi spus: „asta e, n-avem ce face” şi ne-am ridicat. Am făcut vreo doi paşi împreuna în direcţia catedralei când am îndrăznit s-o întreb dacă e singură. Mi-a răspuns scurt şi sec: „Da”. Și în acest „da” erau toate răspunsurile la toate întrebările pe care aș fi vrut să i le mai pun: încotro vrea s-o ia, ce vrea să viziteze, dacă pot s-o însoțesc, dacă pot s-o mai întâlnesc. Am înţeles şi mi-am aplecat capul în semn de salut.   Mi-a mulţumit pentru amabilitatea că i-am dat posibilitatea de a se aşeza la masa mea, s-a întors şi a plecat lăsându-mă ţintit la marginea pieţei, uitându-mă după ea cum dispare în mulţime, cum dispare lăsând în urmă  o dâră de mister şi de parfum fin. Am fost pentru ea doar un moment, doar încă o verigă în şirul lung de întâmplări din viaţa ei, un episod pe care l-a uitat probabil cinci secunde după despărţire, chipul meu, persoana mea nelăsând, cred, nicio urmă în complicata şi interesanta ei viață. Dar pentru mine...Preppy.

   *** Inapoi la cuprins

Preppy

Link la revista Confluențe Literare

Mail: mica-mea-literatura@gmx.de

Facebook:  Mica mea literatura

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .