Noi toți, da, noi toți suntem niște mincinoși. Nu mă gândesc că-i mințim pe alții. Nu, noi ne mințim pe noi înșine. De când începem să gândim și până două secunde înainte de a pleca în neant. Mințim, mințim, mințim. Ne uităm în oglindă și ne vedem așa cum suntem și ne zicem:  nu-i așa. Eu sunt deștept, sunt frumos, sunt bun, sunt, sunt, sunt… Ceilalți nu-și dau seama de asta dar eu o știu. Ne uităm în oglindă și spunem chipului palid de acolo: nu arăți așa de rău, e totul în regulă sau ne privim figura bronzată, fără pic de cearcăne și dăm telefon să anunțăm la servici că astăzi nu putem veni fiindcă nu ne simțim bine. Și credem într-adevăr că e așa. Așa de mare e puterea noastră de a ne minți încât ne credem pe noi înșine chiar când evidențele sunt așa de clare încât orice dubiu, logic, e exclus. Dar ce înseamnă logica în fața minciunii noastre? O boare de vânt în fața uraganului.

     Ești gras, ești slab, în ochii tăi kilogramele nu contează. În ochii tăi contează   ce-ți spui tu ție însuți. O biată fetiță anorexică căreia revistele de modă i-au stricat copilăria își privește prin ochii încercănați trupul sfrijit și își spune: sunt îngrozitor de grasă. Și renunță și la bucățica aia de salată fadă pe care o mai mănâncă zilnic. Alături un tip își strânge cureaua pantalonilor cu o gaură și-și zice că a slăbit, deși această singură gaură mai puțin îi taie respirația. Dar ei cred în ce își spun, nu ceea ce vad. Minciuni.

     Îți vezi iubita trecând prin fața ta de mână cu un altul și-ți spui: e frate-sau, deși știi că nu are nici un frate Îi vezi sărutându-se, ți se strânge inima cât un vârf de ac și-ți spui că nu-i adevărat, că ți s-a părut, că a fost o întâmplare nenorocită că s-au sărutat, o greșeală. Și te crezi. Stai cu ochii larg deschiși privindu-i fix și te minți în continuare că nu e așa. Și o cauți a doua zi ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Vezi că semnalele ei sunt așa de clare, vezi că nu mai ai ce căuta în viața ei și-ți spui că poate-i obosită, că poate are probleme cu școala, îți spui că o să treacă. Dar nu trece. Și zile, săptămâni și luni aștepți și te minți în continuare și crezi în continuare.

     Ne mințim ca să nu ne doară, ne mințim ca să credem că totul e în ordine. Nu e. Minciuna noastră nu ajută la mai nimic, prelungește doar timpul până când vine durerea, prelungește agonia.

     Când ne mințim suntem de fapt două persoane. E cea care simte durerea, care simte întristarea și cealaltă, cea adânc înfiptă în noi care ne comandă din gaura sufleurului, ne șoptește textul, ne șoptește ce să facem, ce să vedem, cum să vedem. Ea hotărăște dacă te vezi slab sau gras, prost sau deștept. E plina de intenții bune, vrea să te apere de durerea despărțirii de iubita ta, de cum te vezi tu sau cum te văd alții pe tine, de bârfe, de ură. Ea e minciuna noastră. Inconștientă pentru noi de cele mai multe ori și dacă devine conștientă, rămâne întotdeauna un dubiu neclarificat: cine are dreptate, tu sau eul tău șoptitor. Eul tau mincinos. Nu poți vorbi cu el, nu te poți certa cu el. Dacă începi, imediat se retrage undeva în adâncurile lui și te lasă cu toată durerea și necazurile tale și cândva îl strigi, îl implori, îl rogi să nu se supere, să vină înapoi, să te apere.

     Și el vine. Vine mai întotdeauna cu minciunile pregătite și îmbrăcate în roz. Nu poate să dreagă totul, așa de puternic nu e. Dar poate cârpi pe ici pe acolo așa încât viața să ni se pară suportabilă. E prietenul nostru mincinos, știm că e așa, dar e al nostru dintotdeauna și nedespărțit. El ne-a șoptit că mama va veni în nopțile întunecoase ale copilăriei când singurătatea și visele urâte ne chinuiau, că vom fi fericiți atunci când lacrimile ne curgeau șiroaie pe obraz, că va fi bine atunci când boala ne-a doborât. El a fost cu noi permanent și peste tot.

     Câteodată îl înjurăm și-l acuzăm că nu face nimic pentru noi, că ne-am prins că totul e doar o minciună. Încercăm să-l înlocuim cu câte o noapte de beție, cu vreo aventură romantică. Funcționează. Dar cât timp? După durerile de cap din dimineața următoare îl acceptam iarăși cuminți, pocăiți, așteptând culcați cu capul obosit pe pernă să-și facă datoria. Sa ne șoptească mai departe minciunile lui colorate în roz.