În rai
Vă privesc de aici de sus, ascuns după norul ăsta mare şi alb. Cum am ajuns aici sus e o pură întâmplare sau poate o neglijență. La triere era cât pe-aci să mă trimită jos, la căldurică, dar când am ajuns în fața porţii am făcut o figură așa de amărâtă încât le-a fost milă şi m-au lăsat să intru. Nu eram cu tăbliţă la gât pe care să scrie “foarte bun” sau “foarte rău” ca să fie clar unde să fiu repartizat, așa că a trebuit să trec prin fața comisiei. M-a luat la puricat un secretar de mâna a şaptea. Avea aura puţin cam neglijent căzută spre dreapta şi toga destul de mototolită. Înmuia plictisit nişte anafură într-un pocal cu ambrozie. Se vede treaba că nu era unul important fiindcă pocalul lui nu era din aur şi poleiala pe el se cam dusese pe ici, pe colo. Nici nu s-a uitat la mine când m-a întrebat ce păcate am avut. I-am înşirat şi eu textul standard despre păcate dar nici nu m-a lăsat să termin că a şi pus stampila cu “acceptat” pe un pergament şi mi-a trecut numele pe o listă lungă. De-acum şi până în vecie eram locuitor al cerurilor şi dacă e adevărat ce povesteau slujitorii de jos, din casele de rugăciune, mă aştepta o eternitate plină de bucurii şi pace, cum numai Buda şi-a găsit-o în Nirvana.
La început a fost simpatic să sari imponderabil de pe un nor pe altul, să nu-ţi fie somn, să nu fii obosit, să asculţi muzică siderală dintr-o instalaţie multi-fonică invizibilă. Dar să mănânci zilnic numai anafură muiată în ambrozie… Asta la început a fost minunat, dar pe urmă te plictiseşti şi de atâta bine şi te uiţi cu jind cum se perpelesc aia de jos. În fiecare zi cu alt program de Wellness: băi fierbinţi, împachetări cu smoală ca nămolul la Techirghiol, masaj cu jordiţa la tălpi…
Ei, dar pe urmă v-am descoperit pe voi şi de atunci stau călare pe câte-un nor şi mă uit la voi ca la televizor. E o distracţie. Și nu ştiu cum, dar vă pot vedea şi de departe şi de aproape, pe toţi deodată sau selectiv doar pe câte unul, doi. Vă şi aud. Și partea mai frumoasă e că voi habar n-aveţi. Păcat că nu pot să folosesc într-un fel informaţiile astea, ar fi o distracţie să-i şoptesc unuia ce-a zis despre el prietenul lui cel mai bun sau nevastă-sa. Dar nu merge, așa că mă uit doar. Uneori e enervant când fac pariu cu mine însumi că o să faceţi într-un fel şi voi faceţi altfel, dar am timp…Altă dată o să câştig pariul. Ce-i mai prost e că pe mulți nu-i cunosc. Altă generaţie. A mea e ori aici cu mine, ori la colegii de jos. N-avem telefon dar câteodată parcă le recunosc vocea când se roagă să nu-i prăjească așa de tare. Poate mă înşel. Cu cei de-aici nu e mare distracţie. Se plimbă cu mâinile împreunate şi cu ochii închişi şi murmură ceva printre buze. Parcă aşteaptă să le crească şi lor aripi albe. Dacă-i salut, se fac că nu mă cunosc. Poate le e frică să nu creadă cineva că se compromit cu mine. Nu le e lor foarte clar cum de am ajuns eu aici şi nu jos. Asta mă întreb şi eu despre ei. Dacă ar fi sinceri şi nu s-ar mai preface așa poate am putea juca vreo partida de poker sau de table. Nu pe bani, că aici totul e pe gratis.
Imaginaţi-vă că sunteți pensionari, nu mai trebuie să munciţi, totul e pe gratis, vă plimbaţi toată ziua prin locuri minunate, să zicem ca alea de prin Caraibe, nu exista noapte, totul e luminat plăcut, muzică siderală ca aia de se pune la voi când ziceţi că meditaţi, miros de busuioc şi veşnic figuri noi şi interesante. Nu e minunat? Figurile noi stau la coadă la poartă şi portarul face numai un semn cu capul: tu, rămâi, tu, jos. Nu ştiu exact cum e jos. Doar din povestite, dar cu poveştile astea… De când cu proverbul “să faci ce zice popa, nu ce face” mă gândesc că prea sfinţii părinți ori ştiu că jos nu e așa de rău cum se zice, ori au ei protecţie la poartă şi intră fără să stea la coadă, ca ăia de mai demult care intrau în față la coada de la alimentară. Oricum, nu-i rău. Ei, mai lipsesc câteva lucruri. N-ar fi rău dacă nu o maşină, am avea măcar o bicicletă. Să te plimbi o veşnicie pe jos e cam monoton. Poate o bere din când în când, o ţigară, un flirt cu vreo colega de plimbare, dar nu poţi. Încearcă să flirtezi cu vreuna şi în doi timp şi trei mişcări apare vreun înaripat şi-ţi zice: “nu, nu, nu! Aici nu sunteţi acolo …” şi face o figură de dispreţ arătând în jos. Ce ştie el cum e acolo. Când coboară deasupra vreunuia e plin de reproşuri, el zice că-l păzeşte, dar dacă nu faci ce zice el atunci se supară. După părerea mea, şi ăştia cu aripioare albe ar trebui să facă nişte cursuri de perfecţionare între oameni, să înţeleagă şi ei cum merg lucrurile jos. Poate ar fi atunci mai indulgenţi cu voi.
Din când în când se simte o undă de frică plutind în jur. M-am prins că atunci e Șeful mare pe aproape. Numai să nu greșești ceva şi să te simtă. La voi se zice că El vede și ştie tot. Poate că ştie, dar credeţi că-şi pierde timpul cu vreunul care dă pe alături cu vreo mândră înainte să le pună pirostriile pe cap? Aiurea, dacă ar fi așa, i-ar fi ocupată toată ziua, n-ar mai avea timp pentru chestii mai serioase. Eu nu L-am văzut niciodată.
După cum vedeţi, nici aici nu e totul perfect. Nu trebuie să credeţi tot ce auziţi că ar fi pe-aici. Mai bine aveţi grijă să rămâneţi acolo la voi cât mai mult. Să rămâneţi sănătoşi. Deci: fără grăsimi, fără zahăr, fără alcool, fără sare, fără gust, fără miros, fără, fără…Și dacă o să spuneţi: “ia mai dă-le dracului pe toate, ce asta-i viață?” să ştiţi întâi că dracului nu-i trebuiesc nici grăsimile, nici zaharul, nici alcoolul vostru. Din astea are el destule şi pe urmă, dacă nu sunteţi mulţumiţi cu viața pe care o aveţi n-aveţi decât să faceţi ceva s-o schimbaţi. Nu uitaţi, alternativa cu raiul nu e sigură, s-ar putea ca portarul să facă un semn cu capul și să-ţi spună: “ tu, jos!”. Și nu ştiu dacă împachetarea cu smoală o să fie o distracţie.
*** Inapoi la cuprins
In rai
Link la revista Confluențe Literare
Mail: mica-mea-literatura@gmx.de
Facebook: Mica mea literatura