Odată, demult, am iubit o fată frumoasă. Am iubit-o timp de două săptămâni după care am râs amândoi fiindcă nu ne potriveam chiar deloc. Dar prin fata asta frumoasă am ajuns la un adevărat balsam pentru suflet, la muzica lui Leonard Cohen.

     Poate că la vârsta aia, puţin trecut de douăzeci de ani, vârsta la care multe care acum ni se par importante erau doar vânt, nu contau chiar deloc, poate că la vârsta aia interiorul nostru e o sferă care vibrează febril în căutarea a tot ce e frumos, bun, în căutarea prieteniei, idealului utopic, în căutarea iubirii. Poate că la vârsta aia, creierul funcţionează ca un filtru, lăsând să ajungă la inimă doar lucrurile care ne convin, care ni se par interesante, care ne bucură, care ni se par frumoase. Poate că la vârsta aia sufletul nostru e mult mai sensibil, așa de sensibil cum niciodată nu va mai fi.

     La vârsta aia am ascultat pentru prima dată muzica lui Leonard Cohen. N-am  ascultat-o, am înșfăcat-o cu amândouă mâinile şi mi-am băgat-o în piept lângă sfera care vibra așa de intens în mine. Muzica asta era pentru mine o poezie, un răspuns la atâtea sentimente pe care nu le-am putut exprima în cuvinte. Era iubire, tristeţe, filosofie, toate înmănunchiate într-o aură de sunet, un tandem dintr-o chitară şi o voce caldă care-ţi pătrundea prin urechi în creier şi acolo rămânea.

     Am ascultat cântecele de mii de ori, de atâtea ori încât interiorul meu cânta împreună cu ele, pronunţând fiecare cuvânt într-o sincronizare perfectă. Am tradus fiecare text ca să-l simt, să-l rumeg, să-i înţeleg sensul fiindcă fiecare text era o poezie, o poezie parcă făcută pentru sufletul meu. „If it be your will, dacă așa o să doreşti, n-o să mai vorbesc niciodată şi vocea mea o să rămână mută, așa cum a fost înainte... If it be your will”. Da, așa aș fi făcut cu siguranţă la vârsta aia. Sau cel puţin aș fi crezut că o voi face, fiindcă iubirea la vârsta aia nu e numai un sentiment, e un mod de viață care-ţi ocupă mai tot timpul, mai tot creierul şi cântecele astea exprimau exact ce simţeam eu câteodată: iubire, tristeţe, bucurie, linişte, nemărginirea universului, disperare, toate împreună şi fiecare puternice, mai puternice decât oricând după aceea.

     Când scriu rândurile astea, mă simt tentat să încep să pun aici fiecare text, fiecare poezie care mi-a plăcut, nu ca să le citească cineva ci pentru că, scriindu-le, parcă în minte îmi revin cântecele şi cu ele tot ce a fost legat atunci de ele. Parcă ascultând aceasta muzică, aș intra într-o maşină a timpului şi m-aș întoarce cu zeci de ani în urmă, în anii ăia în care nimic nu conta mai mult  decăt iubirea.

     Sunt atât de multi cântăreţi de balade. Oare de ce Leonard Cohen? Oare de ce m-a impresionat așa de mai mult? Muzica lui? De bună seamă că a fost minunată. Versurile? Există şi alte versuiri minunate. Probabil toate împreună, vocea lui grava, căldura şi simplitatea acordurilor chitarei, mesajul şi cred că pentru mine cel mai mult a fost că l-am ascultat la momentul când mintea mea, sufletul meu căutau explicaţii, cautau soluţii, cautau similitudini şi similitudinile astea le-am găsit în cântecele lui. Am înţeles că nu sunt singurul care poate iubi, care poate suferi, care poate visa. Am înţeles că şi el a trăit probabil ca şi mine toate astea, de unde de altundeva putea să le descrie așa de exact cum le simţeam eu. Cumva m-am contopit cu muzica lui ca şi când era picul care lipsea din mine ca să înţeleg, să fiu fericit.

     Acum, câteodată, mergând cu mașina, pun muzica lui şi kilometru după kilometru parcă totul în jurul meu capătă o vrajă aparte. Nostalgie? Amintiri? Păreri de rău? Nu ştiu. Poate un pic din fiecare. N-o ascult prea des. Mi-e frică c-o să se banalizeze şi o să strice totul. Ar fi păcat. Poate că, deși sfera din mine vibrează acum mai încet, în ritmul anilor pe care-i am, un firişor străveziu totuși a mai rămas  la care aceasta minunată muzica să se poată ancora.

     Acum Leonard Cohen a murit. E un fel de a spune fiindcă pentru foarte mulți e la fel de prezent ca înainte. E prezent în urechi, în suflete, în inimi. Am citit multe omagii aduse acestui nemaipomenit poet şi cântăreţ dar cumva am simţit că trebuie şi eu să spun ceva în amintirea lui fiindcă undeva, în sufletul meu, muzica lui a lăsat amprente pe care nu pot şi nici nu vreau să le şterg vreodată. Amprentele astea fac parte dintre cele mai frumoase trăiri pe care le-am avut. Mulţumesc, Leonard Cohen!