"Între numărul de creduli și cel de escroci se stabilește un echilibru ecologic perfect.."                                                                                                      (Valeriu Butulescu)

Acum un milion de ani

Când am inventat mașina timpului, n-am știut ce să fac cu ea. Nimeni nu m-ar fi crezut că ar putea exista așa ceva și oricum faima descoperitorului nu mi-a gâdilat niciodată orgoliul propriu, o făcusem doar așa, dintr-un hoby al meu pentru tehnică, din curiozitate sau cam așa ceva.

Dar ceva trebuia totuși să fac cu ea, altfel n-ar avea nici un farmec. Să călătoresc în timpuri istorice relativ cunoscute ar fi fost o opțiune, dar sună așa de banal, am citit o droaie de romane și am văzut atâtea filme pe tema asta…

Așa că mi-am permis o mica glumă, hai sa-i zicem o “glumă temporală” și m-am întors în timp acum un milion de ani și am desenat, atâta cât talentul meu mediocru la desenat îmi permitea, figura unui bărbat, ale cărui veșminte erau clar din secolul 21, l-am desenat cu piatră roșie pe peretele unei mici grote undeva în Carpați. Figura semăna destul de bine cu vecinul meu Vladimir, cu care nu eram prieten dar ne mai întrețineam așa, din când în când, ca buni vecini. Alături de desen, am scris cât se poate de clar: 2013 a. D. Și atât.

Întors în zilele noastre, am început să mă întreb cum ar fi mai bine, să las ca desenul să fie descoperit de cineva, lucru destul de puțin probabil având în vedere că era un desen printre multe altele pe care iubitorii de natură și de pictură le lasă peste tot, alături de minunatele cuvinte “aici a fost Gică, 21 sept. 2010” sau “Gică și Mariana” alături de nelipsita inimă săgetată. Deci m-a hotărât s-o “descopăr “ singur și așa am și făcut.

Așadar, la o săptămână după ce am făcut desenul de acum un milion de ani, am dat telefon la jandarmeria din comuna cea mai apropiată și le-am spus că am găsit ceva foarte important. N-am dat prea multe amănunte, dacă aș fi spus că e doar un desen, plutonierul mi-ar fi râs în nas și m-ar fi lipsit de martorul de care aveam nevoie să explodeze bomba. Așa că l-am lăsat să creadă ce vrea, că am descoperit un cadavru, vreo comoară sau îmi era egal ce credea el, important era să vină ca să-l pot convinge prin viu grai de importanța descoperirii mele. După vreo oră, a apărut și jandarmul satului, împreună cu unul de la primărie, în cazul în care era vreun cadavru.

Le-am spus că mă pricep la istorie și în special la desene rupestre și că descoperirea asta o să ducă vestea satului lor peste mări și țări, că o să apară precis în ziar și cine știe, poate că plutonierul o să apară chiar și la televizor. Asta cu televizorul l-a convins. A scos din buzunar o sfoară murdară, un briceag și un pix, a rupt o foaie din carnetul terfelit din buzunarul de la piept, a întins sfoara în gura văgăunii și a scris pe bilet: „E interzis la toți să intre aicia. Ordin de la jandarmul Grigore“.

Și cu asta a început circul. Am avut grijă să apară și în ziare și la televizor. În locul jandarmului a apărut primarul la televizor și a povestit zece minute de importanța descoperirii pentru situația economica a regiunii, pentru dezvoltarea turismului în zonă și așa mai departe. Desenul  a apărut pe afișe, pe tricouri și pe pungile de piața și n-a durat mult până savanții au confirmat că da, desenul datează într-adevăr de acum un milion de ani, carbonul radioactiv a garantat asta, dar  asta n-a însemnat mai nimic față de nebunia care s-a iscat datorită chipului și al datei de secolul 21. Speculații mai mult sau mai puțin științifice au dat naștere la polemici și certuri în ziare și la televizor, între savanți, între savanți și biserică, între biserici...

Dan  von Eriken a postulat foarte clar că numai extratereștrii puteau face o chestie ca asta, secte noi au apărut ca ciupercile prezicând un nou mesia, un nou mesia care nu peste mult avea să și apară.

Printr-o „întâmplare” ( la care n-am fost cu totul străin) desenul a apărut undeva alături de poza vecinului Vladimir și iată nebunia atingând limite nemăsurate. Vecinul meu însuși începu să se creadă noul mesia și întemeie o sectă, secta „ Vladimir mântuitorul” și deschise o casă de rugăciuni plătită prin contribuții în care vindeca tot felul de bolnavi închipuiți.

Satul înflori, turistic și datorită fabricii de tricouri cu desenul așa zisului mesia pe piept pe care un palestinian cu frica lui Alah a deschis-o împreună  cu domnul Nathanael Lichtenstein de la serviciul financiar.

Cu toate cercetările științifice ale mai multor institute de renume internațional, nu s-a putut ajunge la nici o concluzie pentru a clarifica împerecherea între vârsta de un milion de ani și chipul vecinului și cu data atât de recentă de lângă el. Și culmea e că nici dacă aș vrea eu, tot n-ar afla niciodată. Cine  m-ar crede dacă aș declara deodată ca eu m-am întors în timp ca să-mi bat joc de ei. Dar mi-a reușit.

***

 Acum un milion de ani 

  Inapoi la cuprins

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion milion

milion milion milion milion milion milion milion milion