"Sănătatea este ca banii, niciodata nu vom avea o adevărată ideea de valoarea sa decat atunci când o vom pierde."
(Josh Billings)
CEBBI
Am studiat medicina cu mulți ani în urmă şi acum sunt seful CEBBI-ului, Comisia de epurare a bătrânilor şi bolnavilor incurabili. E doar secția pe oraș, nu e mare lucru, dar simt că sunt şi eu o rotiţă din această imensă organizație internațională cu sucursale în mai toate ţările dezvoltate şi trebuie să spun că îmi fac treaba cu destul de multă conștiinciozitate, conștient de importanţa ei în viața societăţii.
S-ar putea discuta dacă e într-adevăr o muncă de medic, cel puțin în accepțiunea generală, dar eu cred că pentru asta ai nevoie de foarte multe cunoştinţe medicale şi nu strict specializat, ci cunoştinţe din toate ramurile medicinii. Desigur, nu pot să neg, poziția socială pe care mi-a dat-o această funcție în micul nostru oraș şi avantajele materiale de pe urma ei, au contribuit destul de mult la decizia mea de a trece de la munca de rutină a unui internist, la această sarcină de mare răspundere.
Trăim într-o societate îmbătrânită, începutul acestui secol douăzeci şi doi, nu e tocmai roz din punct de vedere social, al raportului dintre tineri şi bătrâni, dintre sănătoşi şi bolnavi. Banii nu mai ajung pentru toată lumea, a munci mult şi eficient e o chestie vitală. Se nasc tot mai puţini copii. După părerea mea e o greșeală politică de a nu impune o cotă a nașterilor şi manipularea genetică pentru nașterea selectivă, pe categorii de aptitudini, nu s-a putut impune nici până în ziua de azi. Nașterile, pot spune, au devenit aproape sporadice, cota de copii într-adevăr dotați nu se deosebește cu nimic de aceea de acum o sută de ani.
Înființarea CEBBI-ului a devenit cu ani în urmă o necesitate, mult discutată, criticată din punct de vedere etic, admisă şi aprobată în final cu o destul de mare majoritate în parlamente. De fapt e un lucru cât se poate de obișnuit în natură. Vulturul îşi hrănește puiul cu cele mai mari șanse de supraviețuire şi îl lasă să moară de foame pe celalalt, în situația când hrana nu mai ajunge pentru amândoi. Şi asta e situația noastră. În situația când foamea mondială atinge granițe ne mai atinse până acum, e o chestie de mare răspundere să salvezi puiul cu șansele mai mari, să nu împarţi totul cu celălalt. E o chestie de supraviețuire a speciei, în definitiv, din câteva puncte de vedere, ne-a mai rămas câte ceva comun cu strămoșii noști nearticulaţi de pe linia dezvoltării.
Munca mea, pot spune că nu e o muncă de rutină, fiecare caz e un caz aparte, cu mulți factori care conduc la decizia finală. Desigur că a lua o decizie corectă în asemenea cazuri cere nu numai o vastă cunoaștere a problemelor medicale, dar şi a celor psihologice, sociale, materiale, fiecare caz are mai mult sau mai puțin componente din fiecare categorie. Pot să fiu mândru să pot spune că sunt foarte puțin coruptibil şi a mă lasă influențat de situația materială sau de grade de rudenie sau prietenie, nu îmi stă în caracter.
După toate aparenţele, aceste comisii sunt în general acceptate nu numai de aparținători, ci chiar de bătrânii sau bolnavii înşişi care apar în fata comisiei. În majoritatea cazurilor, oricât de bolnavi par să fie, pe faţa lor se vede mai întotdeauna, pot chiar spune, o bună dispoziție, o atitudine care pare a fi sănătoasă, o încercare de a trece momentul conștient.
Trierea se bazează pe mai multe criterii, legate strâns de valoarea individului pentru întreaga societate. Șansele de a trai mai departe, durata rămasă de viața, cât de mare este aportul la binele comunităţii în timpul cât i-a mai rămas, posibilitatea aparținătorilor de a prelua cât mai mult sarcinile materiale, gradul de inteligentă, cultură, mai poate face ceva pentru el însuși pană în momentul final, sau nu e decât un vegetativ pe un pat de spital, toate astea trebuie să le amestec şi să trag o concluzie cât mai corectă. Concluzia şi ştampila pe actul de epurare încheie competenţa mea. Mai departe, exista instituții specializate care duc restul până la capăt.
La începutul carierei mele în această funcție, am avut de multe ori dubii dacă e bine sau rău ceea ce fac. Desigur că poate fi interpretat şi așa şi așa. Dar ca în orice decizie complicată, trebuie văzută din ambele părți, pus totul într-o balanță şi trasă o concluzie rațională, încercând cât mai mult să ignori sentimentele. Cu timpul, am devenit din ce în ce mai convins că ceea ce fac e bine pentru societate.
Desigur că e tragic pentru familie, dar în definitiv nu e nimic nou, în societățile umane primitive, când condițiile deveneau grele şi nu mai era nici o alegere, bătrânii se sacrificau singuri, ca la eschimoşi, sau erau sacrificați de societate. Poate sună crud, dar asta e.
***
Am cancer. S-a extins peste tot şi nu mai am nici o scăpare. Am dureri mari, dar încerc să le ascund. Doar soția mea știe de asta. N-am avut curajul să le spun copiilor sau vreunui prieten, oricât de tentat as fi, nu se știe care dintre ei ar anunța asta la autorităţi. Îmi continui munca de parcă nu s-ar întâmpla nimic, încerc sa fiu vesel, energic, activ, mi-e greu, dar gândul că cineva ar observa asta îmi dă fiori. Teoretic îmi dau seama că nu mai am nici o scăpare, îmi dau seama că ar trebui singur să mă duc în faţa comisiei, dar nu am puterea, nu am curajul să o fac. Am muncit mult în viața asta ca să realizez ce am realizat, nu pot arunca totul în câteva secunde cât durează după ce primești injecția. Aş mai avea atâtea de făcut în viața asta. Să nu-mi mai vad familia şi prietenii, îmi provoacă un gol în stomacul şi așa măcinat de boală. Am să încerc să amân cât mai mult momentul, cu toate durerile care îmi chinuie zi şi noapte corpul. Să mori ? Să fi omorât ? Care e deosebirea ? Se pare că e enormă. Se pare cea de-a doua e mult mai cruntă. Sunt conștient că pentru societate ar fi corect să mă predau. La dracu cu societatea. Eu sunt eu şi pentru mine sunt cel mai important.
***
Au observat. E şi greu să-i înșel, e un colectiv pe care eu l-am format, oameni pe care i-am invăţat toate tertipurile care pot veni din partea celor aflați în faţa noastră. I-am învăţat că e greu, dar nu trebuie să se lase înşelaţi de sentimente. I-am învăţat să fie profesioniști. Sunt profesioniști.
***
Specialistul vine cu siringa. De ce așa de repede ? De ce eu ?
***
CEBBI
Inapoi la cuprins
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .
eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie
eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie
eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie
eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie eutanasie