Poveste ipotetică

S-au căsătorit de foarte tineri, abia trecuseră de 20 de ani. Sunt căsătoriţi de 30 de ani şi căsătoria lor e cu totul altceva decât o căsătorie bună. Se trage de pe o zi pe alta, cu ghiuleaua rutinei legată cu lanțuri de picioarele lor. Practic nu mai au nimic în comun în afară de acoperișul sub care trăiesc şi mizeriile pe care şi le fac unul altuia în fiecare zi, în fiecare minut. Dacă s-au potrivit odată, e greu de spus, erau tineri, gândurile nu străpungeau atât de adânc carapacea de feromoni şi romantism încât să poată arunca o privire prin fereastră către viitor. Au fost un timp fericiți împreună, sau cel puțin așa au crezut, fiindcă în fiecare clipă, fiecare dintre ei, descoperea la celălalt ceva nou, era interesant, dar nu ajunseseră încă în faza în care să poată să se cunoască pe sine însuși prin reacțiile celuilalt. Şi pe urmă, fiecare dintre ei era mândru de cum arăta celălalt, tineri, proaspeți, îmbrăcaţi în haine care scoteau în evidenţă şi ultima picătură de corp la care alții râvneau şi nu o puteau avea, fiecare simțea că celălalt îi aparținea lui şi numai lui, recepționând cu aroganţă privirile altora.

Nici din asta n-a mai rămas nimic. Trecuți de jumătatea vieții, ridurile şi moliciunea cărnii au pus stăpânire ireversibil pe trupurile lor, egoismul şi încăpăţânarea pe mințile lor. Viața lor a devenit o rutină între trezitul de dimineață până la discuția de seară cu stinsul luminii. De ani de zile același tipar, sfârtecat doar din când în când de câte o ceartă scurtă şi violentă, în care fiecare îi arunca celuilalt în faţă cât de jos pe scara evoluției umane a ajuns sau a rămas, fiecare cu adevărul lui, incapabili de a vedea puțin şi din adevărul celuilalt.

N-aveau copii şi e greu de spus dacă asta a contribuit sau nu la relația dintre ei. Şi totuși au rămas împreună atâţia ani, niciunul dintre ei nu ar putea spune de ce, posibilitatea unui divorț nu a intrat în discuție sau a intrat de atâtea ori deja, încât s-a banalizat în așa măsură, încât nici unul dintre ei nu îl mai recepționa ca o reală posibilitate. Nici chiar încercarea de a găsi un alt partener n-a existat.

Si totuși exista ceva plăcut în comun. Plăcerea de a călători. Poate că asta a fost un firișor foarte slab care îi mai ţinea cât de cât legați. E neclar de ce. Poate că singurătatea în locuri şi lumi străine, căratul bagajelor, rezolvarea problemelor practice legate de călătorie, poate că toate astea sunt lucruri care i-au ținut legați cât de cât. Cine știe ? Fapt e că în fiecare an au făcut cel puțin câte o călătorie undeva în locuri dacă se poate cât de cât exotice. Şi cu toate că toată acțiunea de căutare a destinației şi tot restul legat de călătorie ai crede că ar fi un motiv în plus de neînțelegere, în general consensul venea destul de repede şi de liniștit.

Anul acesta e o croazieră în jurul Africii, cu un vapor destul de mic pentru această lungă călătorie, dar cu un preț adecvat mărimii vaporului. Poate că o sută de pasageri, în majoritate tineri, fără mulți bani şi pretenții, nu mai mulți, e toată încărcătura turistică. În rest, e destul de plăcut, fiindcă e diferit de industria turistică ce domnește pe un vapor mamut de croazieră.

..............................

S-a întâmplat în apropierea coastei vestice a Africii, undeva, nu departe de arhipelagul cu sute de insulițe împrăştiate în ocean. Explozia a venit așa de repede, încât nu toate bărcile de salvare au putut fi lăsate la apă. De fapt doar una din cele patru existente. În afara lor, în barcă au mai ajuns trei bărbaţi tineri şi șapte fete, cam între douăzeci şi treizeci de ani, toate frumoase , din genul sportiv, poate chiar parte a vreunei echipe sportive, cine știe...

Teama şi groaza se citea pe figurile tuturor iar speranța, dacă exista cumva în capul fiecăruia, nu prea găsea pământ roditor ca să încolţească. Şi totuși, soarta a îndreptat deriva bărcii către o insulă necunoscută, într-un ocean necunoscut.

Bucuria inițială a fost de scurtă durată, doar până au luat la cunoștință prezenţa mulțimii de bărbaţi aproape goi, cu sulițe în mâini, agitați şi aparent agresivi de pe plajă. Dacă e să alegi, poate că e mai plăcut totuși să fii mâncat de rechini decât de canibali.

Nu aveau de ales. Curentul puternic i-a scos la ţărm şi scenele care au urmat au fost un amestec de foarte multă frică, neînțelegere şi diferență de civilizație. Cu toate astea, încetul cu încetul, atmosfera s-a liniștit şi au fost conduși în liniște în satul cu colibe rotunde, cu acoperișuri din frunze de palmieri.

Au fost închişi cu toții într-o îngrăditură, lucru care era de fapt total inutil. Să fugă ? Unde ?

Era o civilizație primitivă relativ tipică, cu un patriarhat totalitar şi cu drepturi speciale pentru soții.

Fiecare bărbat avea dreptul doar la o singură soţie, dar aceasta avea evident un rang mult deasupra celorlalte care nu aparțineau unui bărbat, iar viața ăstora nu era deloc frumoasă. Lucrurile cele mai mizerabile şi întreg disprețul comunităţii era ceea ce trebuiau să înghită acestea zi de zi.

Au trecut câteva săptămâni de incertitudine în care, încetul cu încetul, în mare, regulile societății au devenit cât de cât clare, câteva cuvinte învăţate, suficient să se poată înțelege.

Într-o bună zi, bărbaţii au fost aduși în faţa celuia care era evident conducătorul şi, prin semne, cuvinte şi mimică, li s-a explicat că s-a ajuns la concluzia că nu sunt un pericol şi ca atare, vor fi primiți ca membrii ai comunităţii cu toate drepturile dar şi cu toate îndatoririle. Şi li s-a explicat că fiecare are dreptul să-şi aleagă, dintre cele opt femei venite cu ei, doar una singură, cu care va locui împreună, iar celelalte vor fi trimise la munca de jos, chinuitoare şi înjositoare.

Nu mai era nici o șansă, alegerea trebuia făcută. Greu, dar viața e de multe ori așa.

Şi atunci s-a întâmplat întâi ceea ce era normal să se întâmple: cele șapte tinere, au încercat să-şi etaleze tot farmecul posibil, pentru a fi alese de cei trei tineri şi așa s-a şi întâmplat. Trei tinere cupluri au primit trei colibe unde s-au instalat. Ce s-a întâmplat mai departe, a fost poate normal, dar cu siguranță a fost un act de disperare, oarecum dizgraţios, când patru tinere frumoase şi sănătoase, curtează un bărbat chel şi neapetisant, când el știe de ce şi ele știu că el știe. Şi totuși, acțiunea se desfășura ca şi când nimeni n-ar ști nimic şi totul ar fi normal.

Singura care nu participa la tot acest circ era EA, care stătea suverană şi arogantă, sigură de sfârșitul acestei alegeri. Pentru EL, tentația era uriașă, să scape de certuri, de reproșuri, să trăiască cu o tânără pe care nici visurile lui n-ar fi acceptat-o ca o posibilitate reală. N-a ezitat prea mult. Spre uimirea întregului trib, care urmarea cu interes toată această târguială umană, EL a ales-o pe EA, care, triumfătoare, le-a zâmbit sfidător celor patru nenorocite şi şi-a luat locul lângă EL.

***

proza poveste ipotetic

proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .

poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica

poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica poveste ipotetica

"Am considerat întotdeauna căsătoria ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui om, temelia fericirii sau a nenorocirii." (George Washington)