"Povestirile istorice fără minciuni sunt foarte plictisitoare."
(Anatole France)

Demult , demult, povestea spune…

Calendarul scria 21 martie 1547.

Tânăra prințesă îşi plimba cosiţele blonde pe coridoarele întunecate ale castelului. Tocmai se întorcea de la doctorul Fredu, cel care avea grijă de sufletul ei, de doua ori pe săptămână, sau mai des dacă domniţa  simțea că nu e în apele ei, avea amețeli, o durea capul sau era constipată.

Soțul nici n-o băga în seamă, îşi vedea de-ale lui, vânătoare, chefuri, nici măcar n-o mai vizita în iatacul ei decât când era urât afară şi n-avea altceva mai bun de făcut. Şi-atunci în graba, ca să-şi îndeplinească datoria faţa de neam şi pământ şi în speranța că dacă tot o face, măcar să zămislească vreun plod de neam, băiat, care să moștenească domeniul, castelul şi acareturile.

Domniţa zăcea de dimineața până seara, citea poeziile maestrului Boledaire şi asculta muzica menestrelului, un străin cu nume englezesc, Jimi Hardinx, un bruneţel cu părul cârlionțat, slab şi înalt, tăcut, dar priceput în a mângâia coardele ca nimeni altul.

N-avea mai nici o prietenă. Singura persoană feminină din anturajul ei era bătrâna ei doică, Madame de Facrien, grasă şi înțepată, plină de sfaturi, dominatoare şi cicălitoare. 

Visa la aventuri, la haine frumoase, la baluri, bijuterii, mă rog, la tot ce o femeie normal nefericită sau nefericit de normală poate visa şi nu avea.

Doctorul Fredu o cunoștea deja foarte bine, dar nu vedea nici o șansă de vindecare din simplul motiv că nu-i putea dezvălui adevărata cauză a suferinței ei, pentru că comunicarea directă încă nu se inventase şi pe ocolite nu ajuta la nimic fiindcă tânăra nobilă tot nu pricepea. Singura speranță era bătrâna doică, dar când a încercat s-o facă să fie aliata lui în alinarea suferinței frumoasei  femei, doica s-a arătat atât de ofuscată, încât l-a amenințat  că-i spune preotului, care la rândul lui o să-i șoptească stăpânului şi la urmă doctorul o să-şi ia traista-n bat şi o să plece să trateze broaștele în iaz.

Deci timpul trecea şi cercul viciilor se tot strâmta, tânăra devenea tot mai suferindă, bărbatul-său tot mai plictisit de ea, ea şi mai suferindă, şi așa mai departe. Jimi cânta deja pe versurile lui Boledaire, versurile erau triste, tristețea era tratată cu versuri. Ce mai, prințesa vedea doar două alternative: să nu mai mănânce nimic, să slăbească până nu mai rămâne nimic din ea sau să mănânce cât încape în ea, să se îngraşe până crapă. Cum nici una dintre variante nu părea prea atractivă, într-un moment de disperare, se duse la doctorul Fredu și-i spuse pe șleau:

-  Domnule, cred că ești un șarlatan şi am să renunț la serviciile dumitale. La care, doctorul, disperat la rândul lui îi spuse:

-  Doamnă, e timpul să vă mai bucurați de viață, asta va rezolva totul.

-  Mă bucur, domnule, mă bucur . . .

-  Nu așa doamnă, vă trebuie o jucărie ca să va bucurați.

-  Am o păpuşă de când eram copilă, am o căţeluşă şi o am o doică.

-  Da, dar păpuşa e o păpuşă femeie, v-ar trebui  un păpușoi.

-  Nu vă înțeleg domnule, vorbiți vă rog mai clar.

-  D..D..Doamnă, vă trebuie un băr-bat.

-  Bărbat ? doar am eu un bărbat ? ce vrea asta să însemne ?

-  Doamnă, luați-vă un amant ! izbucni doctorul, pregătit să dea cu piciorul la propriul lui cap, dacă acolo unde o să-i stea picioarele, o să-i stea şi capul. 

-  Un amant? Ca-n poezii ? la ce ? Dar ultimele cuvinte au lovit pereții goi, doctorul dispăruse deja din încăpere.

Un amant, ce să fac eu cu un amant ? de unde să scot eu un amant ? Am să-l întreb pe Jimi care după atâtea versuri pe care a trebuit să le înveţe pe dinafară, trebuie să știe câte ceva.

Jimi știa. Știa atât de bine încât prințesa a devenit din ce în ce mai sănătoasă și mai bine dispusă, bărbatul ei o vizita din cauza asta din ce în ce mai des şi mai prelung, ea devenea şi mai bucuroasă, menestrelul  mângâia şi mai mult corzile ei şi așa mai departe.

Iar doctorul tratează broaștele în iaz.

***

 Demult, demult povestea spune 

  Inapoi la cuprins

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste

poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste poveste