"Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu înțelese."
(Oscar Wilde)

 

Laguna fericirii

 

Stăteam   întins pe nisip așteptând să treacă timpul, cufundat în mine însumi, nebăgând de seama crabii care mișunau pe la degetele mele de la picioare, când veneau, când plecau, cum veneau sau plecau valurile. O așteptam pe Marcela, fata visurilor mele și a încă câtorva zeci de băieți, numai pe câți îi știu eu, dar Marcela mă prefera pe mine. De ce ? Habar n-am, frumos nu sunt, taică-meu e postaș, maică-mea e casnică, n-avem mașină, casa-i la marginea orașului, hainele mele au văzut si timpuri mai bune. Ciudat. Nici măcar simpatic nu sunt, blond, spălăcit, tăcut… Toata lumea nu ca se ferește de mine, mă ignoră total, când mă întâlnesc ceilalți parcă trec prin mine. Doar Marcela s-a împiedicat de mine. Ciudat, ciudat. Acum stau și o aștept pe plaja asta frumoasă și de abia aștept s-o vad venind, cu picioarele ei lungi și bronzate, cu părul blond fluturând în vânt, toate privirile pofticioase ale băieților îndreptate asupra ei, dar ea nu se uită nici în stânga , nici în dreapta, se uita la mine, zâmbitoare, eu stau mai departe cu burta pe nisipul cald și îmi las degetele de la picioare să fie ronțăite de crabi și aștept să ajungă ea la mine. Nu mă scol. Nu vreau să le dau satisfacție la adunătura asta de găligani din jur să vadă că sunt cu un cap mai mic ca ea, așa că stau mai departe întins. Dar încă nu apare. E numai visul despre ce o să urmeze când o să vină, draga de ea, Marcela, ce nume frumos. Ce-o fi văzut la mine ? Poate că am niscaiva calități deosebite și nu știu. Nu cred. Aș fi observat, ar fi observat și mama și nu mi-ar mai zice de nu știu câte ori pe zi, măi tâmpitule, nu poți să gândești și tu puțin ? Nu, nu cred să am. Atunci ce ? Fizicul e clar că nu e de nota zece. Nici de nouă, nici de șase, poate un cinci amărât ca să trec ca la școală. Ciudat. N-am vrut s-o întreb că poate o fi ceva în capul ei care s-o fi cuplat greșit, n-am vrut s-o fac atentă ca după aia să mă vadă si ea cum mă vede mama sau ceilalți. Poate că nu vede bine și m-oi fi nimerit eu în calea ei, așa din întâmplare. Dar ochii aia mari si albaștri nu arată nici de fel a fi nevăzători, ba din contră. Ceva nu e în regulă cu asta.
Ar fi putut să-l aibă pe cel mai frumos din oraș, să se laude cu el când se plimbă împreuna pe corso, pe cel mai deștept, să-i facă lecțiile, pe băiatul doctorului care are blugi din Germania și geacă din Italia și fumează Kent de la taică-său, putea chiar să agațe vreunul mai bătrân și cu bani și să se mărite de elevă, la ce-i trebuie ei școală cu așa picioare și cu așa ochi. Dar nu, ea se întâlnește cu mine, ultimul în toate. Mă mângâie pe capul care-i ajunge la bărbie și-mi șoptește cu drag: tăntălăul meu, de ce te-oi iubi eu oare pe tine ? Asta mă întreb și eu acum aici pe nisip, jumătate mâncat de crabi. Poate e vreuna din aia ca în filme, vreo mazochistă, sau cum le zice acolo. Poate că-i place să se chinuie cu mine. Dar eu ce-i fac, că nu-i fac nimic, o iau eu la palme ca ăia? Daca mă ia de mână bine, dacă nu, nu, n-am curajul s-o ating cumva să nu se întâmple ceva rău. Dar poate că vrea să-l facă gelos pe careva și umblă cu mine. Fugi de-aici, cine dracu ar fi gelos pe mine. Și daca ar fi, ar sufla o dată mai tare pe mine și dus aș fi.
Ciudat. Îmi storc creierii și nu pot să aflu nici un indiciu. Dar dacă are ceva ascuns pe care eu nu-l pot înțelege ? Dacă e periculoasă în nebunia ei, căci sănătoasa la minte nu poate să fie dacă umblă cu mine. Numai dacă mă gândesc la asta și deja mă trece cu fiori. Precis e periculoasă, o fată așa frumoasă cu un pitic urât și vai de capul lui, nu-i normal. Trebuie să scap de ea, de iubirea ei perversă. Și ce dacă se uită toți  băieții chiorâș la mine când mă vad cu ea, ce ei trebuie să trăiască pericolul asta sau eu ? N-au decât s-o ia, să vadă ei ce se poate întâmpla. Poate e o sadică ca ăla, Gică Spintecătorul, englezul ăla care a omorât o groaza de oameni, mai știi ? Acum ce mă fac, că in câteva minute vine și se întinde lângă mine cu picioarele ei lungi ca de struț și se lipește de mine cu pielea ei răcoroasă ca de șarpe, când mă gândesc mi se face piele de gâscă și ce sa-i spun, lasă-mă fată în pace cu iubirea ta cu tot, să-i spun asta și să-mi pună lațul de gât sau să mă spintece cu cuțitul ? Cu ce-am meritat oare nenorocirea asta, n-am făcut la nimeni nici un rău, toți trec prin mine fără sa mă vadă, maică-mea zice cum îmi zice și acum asta. Marea iubire. Poate că mai bine m-ar devora crabii ăștia de tot înainte de a apărea ea.  Uite-o că vine. Nu zic, arată bine, periculos de bine, picioarele de struț, dar ce struț… Da ce face ? S-a oprit cu animalul ala musculos din clasa mai mare ? Se pune lângă el pe nisip ? Se ating așa de intim ? Ce-i asta ? nu mai are nici un chef de crimă ? Hei, băiatu ! Las-o pe iubita mea în pace ! Bine, bine, gata, nu te supăra pe mine, uite îmi iau boarfele și plec. O zi buna !
***

proza laguna fericira

Laguna fericirii

proza scurta  Inapoi la cuprins

 

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna laguna