Ambrozius şi Nectarius

Ambrozius și Nectarius erau doi novici la mănăstirea Mântuirea Domnului pe undeva prin Ardeal. Amândoi să fi avut așa, vreo două zeci de ani, nu mai mult, mici, rotofei și bucălați amândoi, dar cu frica lui Dumnezeu pe care nu pregetau s-o dovedească de câte ori pe zi se adunau să se roage.

Erau buni prieteni și făceau mai toate lucrurile împreună, prea isteți nu erau, așa că munceau și ei ca și alții pe care capul nu-i ducea prea departe, la una, la alta, în gradina de zarzavaturi, la culesul strugurilor, la făcutul vinului.

Erau fericiți și fără griji, ocrotiți de Domnul și de frații lor într-o credință.

Intraseră deodată în mănăstire, doi copii de prin satele vecine pe care familiile lor cu și așa prea mulți copii, s-au gândit că Dumnezeu e bun și i-au lăsat în grija Lui.

Așa au crescut pe lângă călugări, mai cu buna, mai cu joarda, da băieţi răi nu erau și frații îi luau ca şi când s-ar fi născut la ei în ieslea din fundul grădinii.

Viața lor era o luptă, lupta cu ispita, cu mirosul vinului tânăr, a cârnaților de Crăciun, mai departe tot ce-i ispitea le era necunoscut, nu citiseră nimic altceva decât Sfânta Scriptură şi pe asta o recitau fără să priceapă nimic, nimeni nu-i învățase că în afară de mâncat în post și de fluierat în biserică ar mai fi și altfel de păcate.

Iar ce mai înşelau și ei pe ici, pe acolo, era mai mult în joacă, mai furau câte un măr din gradină, mai înjurau câte una cum îl auziseră pe părinte când venea să ţină slujba pe vreme rea, dar nu uitau niciodată să spună după aia "Doamne iartă-ne" şi să-i spună părintelui la spovedanie ce făcuseră. Pentru o sută de "Tatăl nostru", mai că se merita păcatul.

Zilele de vară erau lungi și călduroase, se sculau înaintea cocoșului să lucreze gradina, rasa lor călugărească, neagră şi lungă trăgea toată arşiţa de peste zi şi, dacă începeau prea târziu se topeau de tot. În zidul năruit din fundul grădinii era o gaură şi câteodată se strecurau să nu-i vadă nimeni şi se duceau la râu, se dezbrăcau de hainele lor negre, își făceau trei cruci, scuipau să nu vina necuratul şi se băgau goi în apa răcoroasă şi se zbenguiau precum copii.

În ziua Sfinților Mucenici Fotie şi Anichit, când toți posteau, pe o căldură de ardeau şi podelele în chilii, au ieșit iarăși prin gard şi, pe furiș, s-au dus la râu. Numai ce s-au dezbrăcat, când au văzut că nu sunt singuri, că după tufe era pitită o țigancă oacheșă cu fuste largi şi colorate şi numai ce de sperietură s-au grăbit să-şi ia iar hainele pe ei, când balaoacheșa le taie calea şi-şi ridică poalele arătându-le pulpele ei sănătoase, râzând în zeflemea și făcându-le cu ochiul. Pentru cinci lei, că mai mult n-aveau şi nici n-au văzut vreodată mai mult bănet de-atâta, țiganca le arată poarta şi îi învăţă cum să intre în rai. Când au gătat, au plecat cu capetele în pământ, tăcuţi, nu știau ei sigur dacă la asta s-o fi referit Cartea Sfântă când zicea de păcatele trupești, dar simțeau ei că de tot curată n-a fost fapta lor.

N-au spus la nimeni, întâi au vrut să cerceteze dacă au păcătuit sau nu. Au păcătuit, că n-a trecut multă vreme și au cunoscut iadul, iadul de fiecare dată când se duceau să lase apă la privata din curte. Degeaba şi-au însângerat spatele cu cureaua și cu mlădițe de salcie ude, păcatul era pesemne așa de mare că nici asta nu-i vindecă.

Au răbdat până duminică la spovedanie, cu speranța ascunsă că o mie de "Tatăl nostru" şi două mii de mătănii o să-i scape de durere și usturime.

N-au primit nici un Tatăl Nostru și nici mătănii ci popa i-a luat şi i-a dus la doctor care, după ce i-a torturat cu întrebări mai rău ca Satana, le-a pus ceva cataplasme și le-a dat niște medicamente, iar preotul, zâmbind, i-a amenințat că focul iadului e pe capul lor dacă mai ies vreodată din mănăstire fără voie. De treaba cu ţiganca nu i-a certat de loc, numai să nu mai spună mai departe, ca-i dezleagă el de minciună.

Așa au învăţat Ambrozius și Nectarius să cunoască raiul și iadul și să cumpănească dacă nu se merită cumva totuși câteodată să cunoști iadul dacă poți să mai mergi din când în când și în rai.

***

proza manastire biserica

Ambrozius si Nectarius

Inapoi la cuprins

proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .

manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire

anastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire manastire

"Un sfânt este un păcătos care nu s-a dat bătut niciodată." (Paramahansa Yogananda)