"Oamenii care nu au niciodată timp lucrează cel mai puţin."
(Georg Christoph Lichtenberg)

Pur și simplu n-avem timp

     Lumea asta e nebună. Avem atât de puțin timp liber încât nici să vorbim n-avem. Uite, eu mă întrețin cu nevastă-mea prin chat și pentru că n-avem timp acasă, o facem în timpul serviciului. Atunci avem timp berechet. Ne mai deranjează câte cineva cu vreo întrebare prostească sau vreo pretenție absurdă, dar în general ne putem desfășura conversația în cele mai bune condiții.

     Începem de dimineață: ai ajuns? A fost multă lume pe drum? Da, am ajuns cu bine, tocmai  mi-am făcut cafeaua și o beau în liniște că dimineață, acasă, n-am avut timp. Pe urmă încep chestiile administrative: ce trebuie să cumpărăm azi? Ai luat plasele pentru cumpărături? Nu le-ai luat? Oooo, de fiecare dată le uiți, dacă nu-ți spun eu nu faci nimic. Ai dat telefon la serviciul administrativ pentru chestia aia cu chiria? N-ai dat? Ai uitat? Păi dacă nu-ți spun eu atunci nu se rezolvă nimic în casa asta. Și așa mai departe până la 10. La 10 facem pauză de cafea, ca toată lumea. Mai stăm de vorbă cu colegii, mai bârfim una, alta, pe urmă unii se întorc la lucru, noi la chat: ai terminat de mâncat? Ce și-au adus colegii? Cum dracul pot să mănânce porcăriile alea? Și le-au cumpărat de la chioșc? Au dat și bani pe ele? Măi ce proști.

     Între timp am vorbit fiecare cu familia lui, asta ne-a creat o pauză substanțială de mai bine de o oră, astfel încât cu un nou avânt ne reluăm chatatul cu subiectele de actualitate: ce face   mătușă-ta? Are pe dracul, n-are nimic, se vaită numai ca să te impresioneze. Are vizită? Pe cine? Pe vecină-sa? Urâta aia cu picioare strâmbe? Cum o fi putut bărbatu-său s-o găsească, nici frumoasă, nici deșteaptă nu-i. Aaa, a avut bani? Nu ca mine? Vrei să spui că nu ești mulțumită cu mine? Parcă tu ai avut avere, ce să spun. Hainele alea de pat de la maică-ta nici trei ani n-au ținut de ce calitate proastă aveau, nu ca cele de la ai mei. Ce, vrei să spui că ale mele sunt așa de urâte că nu le-am folosit niciodată și de aia au ținut atâta? Dar în ce-am dormit în noaptea nunții? În ale tale? Hai, lasă prostiile că de la ai mei măcar am primit televizorul, de la ai tăi nici atât. Acum te las că mă duc la cantină. Mi-e o foame de lup.

     Evident că după masa de prânz, urmează același ritual: ce-am mâncat? Iarăși porcăria aia nesănătoasă? Când vii acasă? De ce nu pleci mai devreme că tot n-ai nimic de făcut? Nu l-ai întrebat pe șeful tău dacă nu poți lucra cumva de acasă, la ce dracu să te duci până acolo dacă tot nu lucrezi nimic? Și așa mai departe. 

     Timpul e așa de drămuit că toate le facem în grabă. Cumpărăm în grabă ce avem de cumpărat, gătim în grabă câte ceva simplu, mâncăm în grabă ca să ne umplem în grabă burțile. Și pentru ce? Ca să ne rămână timp pentru alții. Mi-am petrecut aseară trei ore aranjând posturile de la televizorul mătușă-mi aia bătrână ca să fie ca în revista TV. Ca să nu se chinuie săraca să țină minte pe care buton să apese când trece a mia oară într-o oră de la un post la altul. N-am zis nimic, am făcut-o și pe asta, dar când, după ce am terminat, a apăsat pe butonul „căutare automată” și toate posturile au revenit ca acum trei ore, mi-am zis: ești nebun, nu puteai spune că te doare burta și nu poți  veni ? Dar am mai făcut totul de la început și când am terminat am  ieșit pe ușă urgent și mi-am închis mobilul. Acum dacă iarăși apasă pe butonul ăla imposibil, treaba ei.

     Vedeți, timpul ăsta nenorocit la mine e foarte limitat. Și totul din cauza blestematului ăla de serviciu. Dacă n-ar trebui să mă duc acolo aș avea timp berechet. Acum mă apropii de pensie și mi-am propus să le fac pe toate mai încet. Dar când îl aud pe taică-meu, care de o grămadă de ani e pensionar că nu are niciodată timp, că tot timpul are ceva de rezolvat, mă apucă o disperare vecină cu moartea. Adică cum ? Nici când oficial nu mai trebuie sa fac nimic să nu am parte de timp liber ? Dar cu ce am greșit ?

     Și vine câte unul inteligent și îți dă sfaturi despre managementul timpului. Lor le e ușor, vin la tine, îți povestesc balivernele lor, încasează bănuții și pleacă. Iar tu rămâi cu timpul tău și nu știi la ce să renunți: la citit, la mâncat, la dormit ? Și atunci ajungi la unica concluzie sănătoasă: să renunți la muncit. Și așa, iarăși ne întoarcem la ideea cu chatul. Nu știu cum or fi făcut bunicii noștri fără chat.

     Un coleg de-al meu, unul care doarme la toate ședințele și care ca și mine mai are un pic până la pensie, când l-am întrebat ce-o să facă întâi și întâi când iese la pensie, mi-a spus că întâi o să doarmă vreun an, să recupereze ce n-a dormit și pe urmă nu face nimic. Și ăsta e un plan. O să mă mai gândesc. Dar problema nu se rezolvă nici așa. Dacă dorm atât de mult îmi rămâne și mai puțin timp liber.

     Nu știu cum rezolvă alții problema timpului liber. Unii sunt milionari și lucrează alții pentru ei. Nu e cazul. Unii își iubesc meseria așa de tare că li se pare că au permanent timp liber. Nu e cazul. Alții și-au găsit fraierii care să rezolve problemele în locul lor. Nu e cazul. Eu sunt un fraier sărac care nu-și iubește meseria. Asta sunt. N-am noroc și gata. O să trebuiască să mă obișnuiesc cu situația fiindcă n-am de ales. Toată ziua auzi pe câte unul: „n-am timp nici să mor”. Măcar de-ar fi adevărat. Atunci eu aș fi nemuritor.

     PS. Vă rog din suflet, nu dați mărturisirea asta a mea mai departe! Știți cum e, cu internetul asta cine știe cum ajunge la șeful meu și atunci o să am poate prea mult timp liber.

***

Pur si simplu n-avem timp

Inapoi la cuprins

 proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp timp