Cum s-a sfârșit prima mea romanță

Unul care umblă după femei se cheamă că-i afemeiat. Dar cum se cheamă unul care încă n-a ajuns să umble după femei şi umblă după fete ? Afeteiat ? Dar unul după care fetele umblă ele după el ? Eu am făcut parte din categoria din mijloc, cu mici tangenţe cu cea din urmă.

Prima mea iubire cred că am avut-o pe la paișpe ani. Prima iubire nu trebuie să fie confundată cu prima mare iubire. De prima iubire nici măcar nu ești conștient sau vinovat. Nu. Ea cade peste tine fără să o cauți, tocmai când ai început să te saturi să te mai joci cu pistoale sau să colecționezi bile colorate sau cutii de chibrituri. Poate ca tocmai de aia.

De aia cred că e o chestie total normală. La băieţi cel puțin, chestia cu colecțiile de ceva, e o chestie vitală: să ai o colecție de ceva şi în colecția ta să ai cât mai multe şi cât mai diferite. Când te-ai plictisit de colecția de timbre de exemplu, o schimbi pe una de pietre colorate pe care la rândul ei o schimbi pe una de cutii de chibrituri. Asta până ajungi la momentul în care în tine începe producția masiva de hormoni care îți iau toată colecția de cutii de chibrituri şi ţi-o aruncă la gunoi şi te obligă să te uiți în jur după singura posibilitate pe care natura ți-o lasă, să te uiți după fete. Nu te poți opune, nu ai nici o putere. Asta e. Şi în plus, sângele străbunilor noștri vânători ne șoptește: întâi îți vânezi perechea şi după aia vânezi pentru ea un mamut. Mamuți nu mai există, așa ca am rămas la faza cu perechea.

Prima mea iubită, acum se numește prietenă, cu toate că e aiurea, pe prietenă nu încerci nici s-o ții de mână mai tot timpul, nici s-o săruți, deci prima mea iubită era de vârsta mea şi dacă ar fi fost să fie peste câţiva ani, s-ar fi putut spune că e o femeie superbă. Așa era doar o fetiță frumușică, cu parul lung şi negru, ochi mari şi negri, piele albă şi mâini lungi şi fine, tipul de model pentru bibelourile de porțelan fin. Mai mult nu-mi aduc aminte.

Ce poți să faci la început când soarta te pune în situația să ai o iubită? Evident că ești mândru şi prost, dar ultima ta sclipire de inteligență din perioada când târguiai noua colecție în schimbul celei vechi, îți spune că ar trebui să-i întrebi pe ăia mai bătrâni ce să faci. Nu mă refer la părinţi, ce știu ăia despre iubire ? Mă refer la ăia cu un an sau doi mai mari ca tine, care știu tot. Absolut tot. De la ei poți primi o grămadă de sfaturi bune şi foarte practice. Ca urmare, pregătit teoretic, m-am lansat în această primă aventură, făcându-mi amănunțit planuri pentru cum vom fi noi doi, adică eu şi cu ea peste două zeci de ani, mai departe la vârsta aia nu gândești, la treizeci şi cinci de ani ești așa de bătrân încât totul e sfârşit. Era clar ca vom rămâne veșnic împreună.

Tendințele noastre vis a vis de iubire erau total opuse. Pentru mine era strigatul vânătorului în căutarea aventurii, punctul de plecare al existatei mele conștiente, pentru ea era o încercare de a reda in vivo, ce citise în romanele de dragoste. Ba chiar citeam aceleaşi romane, așa am auzit noi că se face, să citești aceleaşi cărţi şi după ai să porți discuții literare interminabile şi interesante despre carte. În primul rând că asta nu funcționează şi nu poate funcționa, fiindcă în romanul respectiv, să-i zicem “Cei trei muşchetari” de exemplu, eu săream peste toate pasajele de dragoste şi citeam numai cele cu bătălii iar ea sărea tocmai invers. E de imaginat o discuție literară între noi doi la subiectul “Cei trei muschetari”. Lăsând la o parte că în roman totul dura mult prea mult pană se sărutau şi eu n-aveam atâta timp.

Înarmat cu sfaturile cele mai valoroase şi după vreo câteva săptămâni de romanță cum s-ar spune, la rece, am invitat-o într-o zi să ne plimbam, dar nu așa în amiaza mare, s-o conduc după școală acasă, în uniformă şi cu geanta plină de cărţi, mai ales că, așa cum m-a învăţat mama, îi căram fătuței şi geanta. Mama nu s-a gândit probabil că aş mai avea şi eu geanta mea plină de ale şcolii.

Am invitat-o la o romantică plimbare de seară, într-un loc minunat, prevăzusem deja cum vom merge de mână sera, de-a lungul râului şi vom trece podul de odgoane şi ne vom săruta pe pod la lumina lunii. Minunat.

Minunat ar fi fost dacă n-ar fi fost în februarie, pe un ger de pomină şi dacă pantofii mei de mare efect, maro cu nervuri galbene şi bot de raţă nu mi-ar fi rămas mici, combinația frig cu pantofi care te strâng ar putea ucide în fașă orice pornire romantică, dar nu, am rezistat şi ne-am plimbat de mană, așa cum era prevăzut, sub lumina lunii clare, sub cerul plin de stele, că de aia era așa de frig şi am ajuns in mijlocul podului. Trăgând adânc aer in piept, nu-mi dau seama dacă de emoție sau din cauza că nu-mi mai simțeam picioarele de frig, am recapitulat rapid în minte sfaturile de „ fii bărbat, fetele de abia așteaptă să fie sărutate“ şi am întins brațele pentru o îmbrăţişare ca preambul al sărutului. În primul rând că îmbrăţişarea n-a fost îmbrăţişare, fiindcă în loc să mi se agaţe de gât, şi-a poziționat mâinile între pieptul meu şi al ei şi când am vrut s-o sărut, mi s-a uitat în ochi cu ochii ei negri în care vedem două luni deodată şi mi-a spus: Nu crezi ca e prematur? N-am știut ce înseamnă cuvântul „prematur”, dar m-am prins că din sărut astă seară nu va fi nimic, așa că am plecat din atmosfera asta minunată, în care visurile mele rămâneau neîmplinite din cauza nenorocitului de „prematur“ şi cu picioarele mele ţepene de frig, în pantofii cu bot de raţă, am condus-o cavalerește pană acasă.

Am povestit băieţilor versiunea mea, lăsând chestia cu sărutul oarecum în neclaritate, nici nu puteam spune că n-a fost nici un sărut, dar nici să spun că a fost, că ar fi aflat imediat şi n-ar fi fost cinstit.

Dar trebuia făcut ceva, așa că am mai ascultat încă o porție de sfaturi de la ăi mari.

Cum a doua experiență cu frigul era pentru mine complet exclusă, am ales varianta clasică cu cinematograful. E bine cunoscut că pentru vremuri de răstrişte, frig, părinți care îşi controlează prea mult fiica, oraș mic de provincie, cinematograful este ultimul refugiu pentru tinerele perechi îndrăgostite, ascunse de privirile profesorilor şi bine observaţi de ceilalţi ca noi. Ca să ai o relație de iubire în sine nu e totul dacă nu află şi ăilalţi că o ai.

Așadar, iată-ne așezați în ultimul rând, singurul complet ocupat în toata sala, așteptând nu să înceapă filmul ci să se stingă lumina. S-a stins şi filmul a durat doar cinci minute fiindcă după faza cu ținutul de mană, care s-a desfășurat normal, fiind deja exersată de câteva ori, i-am pus domnișoarei, așa cum am fost instruit de sfătuitorii mei, mâna pe genunchi. Nu știu dacă dinamita ar fi explodat așa de puternic, dar știu că în decurs de câteva secunde am rămas să mă uit singur la film, total derutat şi nelămurit ce putusem să fac așa de fals. Dar a fost o experiență din care am învăţat ceva: niciodată să nu te duci la o întâlnire romantică pe ger cu pantofi prea mici.

***

proza romanta iubire

Cum s-a sfarsit prima mea romanta

Inapoi la cuprins

proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .

romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta rom

romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romanta romantaanta