"Nu poţi pricepe ce înseamnă „meditaţia“ dacă nu eşti obişnuit să asculţi tăcerea."
(Emil Cioran)
La pescuit
Pescuitul a fost din totdeauna pentru mine o îndeletnicire foarte plăcută, cu toate că privind din punct de vedere filosofic, nu pescuiam ca să mă hrănesc, ci doar ca să mă distrez. Așa că ceea ce făceam era pur şi simplu un peşteucid, dacă se poate spune așa și acum, stând în poziția lotus și meditând în timp ce o enervez pe nevastă-mea cu nelipsitul “ommmmm…”, pot spune că din subconștientul meu, iese la suprafață o imensă vină, prin faţa mea se perindă scobari, cleni, obleți și alte soiuri, mai toți niște pricăjiți nedezvoltați care s-au aciuat inconștienți în preajma cârligului și care au trebuit să moară numai pentru pura mea distracție. Îngrozitor. Freud ar găsi precis o componentă sexuală în vina mea, cu toate că prima undiţă am primit-o pe la cinci ani, dar poate că am fost un copil precoce.
Cu cât cad mai adânc în mine însumi și meditația mea devine tot mai profundă, cu atât văd mai clar lumea prin ochii unui pește. Acum deja înot în apa rece și tulbure, derutat și debusolat, flămând și trist de toată existenţa mea nenorocită, fără televizor, fără internet, înconjurat de plante în spatele cărora s-ar putea ascunde oricând un răpitor vorace care, ca și familia mea refuză cu încrâncenare să devină vegetariană. Apa e poluată de canalizarea care se deversează în amonte, oxigenul lipsește fiindcă râul a fost stăvilit pentru hidrocentrală, prieteni n-am fiindcă i-a omorât unul cu dinamita ca să facă rost de pește pentru o pomană în postul Paștelui. Părinţii i-am pierdut în operațiunea “Năvodul”, fiind prea mari că să scape ca mine printre ochiuri. Una peste alta, lipsa de o perspectivă în viitor și lipsa de Bromazepam mă fac să devin din ce în ce mai deprimat. De când mă știu, singura dată când m-am simțit cu adevărat bine a fost când odată, pe malul apei a apărut o pereche, un el și o ea, n-am putut să vad prea bine ce făceau în tufe dar la un moment dat am auzit-o pe ea spunând : fițe-ar a dracului băutura, că din cauza ei nu mai ești în stare de nimic și zvârrrr, lângă mine în apă s-a spart o sticlă cu ceva înăuntru care pentru câtva timp m-a adus într-o stare euforică. Nu știu de ce era doamna nemulțumită și ce nu putea el să facă , dar de atunci mă tot învârt prin jurul tufei în speranța că mai vine vreo sticlă. Deci în starea asta, singurul lucru care mi-a mai rămas, e să caut un cârlig.
Văzut din punctul ăsta de vedere, îmi dau seama că de fapt i-am făcut un serviciu peștișorului, i-am dat posibilitatea să termine această viață groaznică, în speranța că în următoarea se va reîncarna în ceva total opus, de exemplu într-un politician. Așa că, recunoscând meritele meditației în liniștirea eului personal, m-am sculat cu greu de pe podea, resimțind lotusul încă mult timp în șoldul drept și, ușurat de această revelație, mi-am văzut mai departe de treabă.
***
La pescuit
Inapoi la cuprins
proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta proza scurta . . .
pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuitpescuitscuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit pescuit