"Bărbații au descoperit focul, dar femeile au descoperit cum să se joace cu el."
(Sarah Jessica Parker)

Biografia mea

M-am născut într-un mic orășel de pe coasta de sud a Angliei, dintr-o mamă bețivă şi un tată necunoscut. Un tată lipsă şi o mamă bețivă înseamnă o viață total liberă, fără stăpân. Dar şi fără bani. Asta e destul de neplăcut uneori, mai ales când ai numai doi bunici în loc de patru şi amândoi trăiesc sub un pod.

Ca aş fi crescut ca o buruiană e un fel de a zice, având în vedere că după ce am trecut de paisprezece ani, am văzut în ochii bărbaților de pe stradă că mai degrabă am crescut ca o floare, nu ca o buruiană. De asta m-am prins destul de repede şi, având în vedere că școala am văzut-o mai mult pe dinafară decât pe dinăuntru, meseriile banale nu m-au atras niciodată, în schimb hăinuţele frumoase…. Dar am început să mă adâncesc în studiul  psihologic al bărbatului, ajungând la concluzia general cunoscută că IQ-ul bărbătesc este  proporțional cu lungimea rochiilor mele şi cum eu port mai întotdeauna mini, am ajuns la a doua concluzie, că singurii bărbaţi inteligenți sunt cei complet orbi.

Pe la șaisprezece ani arătam ca de douăzeci când vreun tip care mă interesa se lua de mine şi de doișpe când tipul care se interesa de mine era polițist. Așa, cameleonic, am ajuns să fiu matură, vreau să spun din punct de vedere legal, după buletin, în rest matură eram deja la cinci ani, când am șmanglit pentru prima oară, cu ochii mei albaștri, nevinovați, portmoneul unui tip din tramvai.

Majoratul mi l-am petrecut în pat. În patul unui procuror de la moravuri care m-a văzut încercând să subtilizez surplusul financiar al unui nene bătrân şi putred,  putred de  bogat, care băuse două păhărele în loc de unul, cât vârsta i-ar fi permis să bea  fără să pice în bot. Nu că procurorul n-ar fi arătat bine, om fin, casă frumoasă, dar din principiu mi-am jurat să nu conlucrez cu ăştia de la justiție. Majoră. Sună bine, cu toate că a fi minor e mai puțin periculos dacă te prinde asupra faptului.

Maine mă mărit. Soțul meu, viitorul meu soț, are un iaht şi o vilă pe Coasta de Azur unde o să ne petrecem luna de miere, departe de scorpia de soacră-mea care a avut tupeul şi nerușinarea să mă facă stricată în faţă şi asta de faţă cu toată lumea. Nu că mi-ar fi păsat de nenorociții ăia de babalâci, colonelul, Miss nu mai știu cum o cheamă sau vară-sa aia cu figură tâmpă, gârbovită de atâta aur cat purta pe ea, dar mi-a părut rău de viitorul ginerică, ce vina avea el că la cincizeci și cinci de ani încă n-a văzut femeie şi mai ales  una ca mine. Adevărul e că sărmanul nu avea nici o șansă şi mă-sa putea să stea  şi-n cap, că tot nu-i deschidea ochii.

Astfel am ajuns un fel de lady. Spun un fel de, fiindcă niciodată n-am acceptat să port una din pălăriile lor caraghioase cu pene  pe care ele le poartă cu ocazia curselor  hipice. Iar pe soţul meu l-am convins cu greu că melonul şi bastonul nu se potrivesc cu pantalonii scurți şi sandalele pe care acum le poartă vara, când e cald, în locul smochingului. În rest, am bani, am timp şi bună dispoziție.

Luna trecută am împlinit frumoasa vârstă de treizeci de ani, soțul meu șaizeci și cinci. O diferență foarte potrivită de vârstă, după cum s-a văzut, avantajoasă pentru amândoi. Soacră-mea s-a dus dintre noi, mătuşa gârbovită la fel, chiar înainte de a-şi face testamentul în favoarea vreunei  societăţi de binefacere, așa că aurul ei mă gârbovește acum pe mine câteodată, când vreau să le fac să turbe pe  doamnele din societatea pe care vrând, nevrând, câteodată trebuie să o frecventez, cu toate că invitațiile le primim nu pentru funcția bărbatului meu, ci ca să-şi mai clătească puțin ochii colonelul şi ceilalți.

Am angajat un ajutor de grădinar de la fitness center. Nu-l ajută pe grădinar, dar mă ajută pe mine să mă dezbrac. Am auzit că adevăratele ladies nu se pot dezbrăca singure. Așa cere protocolul. Pe bărbatul meu l-am convins că e  femeie, la vârsta lui şi cu vederea lui slabă, m-a crezut când s-a uitat la pectoralii individului. Din când în când chiar îl şi ciupește de fund.

Azi, înainte de a merge la coafor, am avut o înmormântare. A soțului. Am sentimente oarecum împărţite, la fel a fost şi când a murit câinele. O să supraviețuiesc, desigur, dar îmi pare rău că a murit. Cine o să mai îmi cumpere bijuterii. O să trebuiască să mi le cumpăr singură, dar nu mai e acelaşi lucru, dacă nu le primeşti cadou. De la el mi-au rămas doar amintirile… Şi banii…

***

Biografia mea

  Inapoi la cuprins

proza scurta   proza scurta  proza scurta  proza scurta  proza scurta  . . .

biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia

biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia biografia